ULTIMĂ
ORĂ

Panică totală în mall! Un bărbat înarmat cu un cuțit a semănat teroare printre angajați! Ce a urmat este de necrezut!

Panică totală în mall! Un bărbat înarmat cu un cuțit a semănat teroare printre angajați! Ce a urmat este de necrezut!

Un bărbat în vârstă de 42 de ani a fost reținut de polițiștii din Deva după ce a provocat un incident violent într-un centru comercial din localitate. Acesta este acuzat că a amenințat mai mulți angajați cu un cuțit și a încercat să sustragă bunuri dintr-un magazin.

Potrivit datelor furnizate de Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Hunedoara, suspectul, care are domiciliul în Deva, este cercetat în prezent pentru tentativă la furt calificat, distrugere și tulburarea ordinii și liniștii publice. Incidentul a fost semnalat autorităților miercuri, 6 martie, în jurul orei 17:30, prin intermediul numărului unic de urgență 112.

„La data de 6 martie, în jurul orei 17:30, Poliţia Municipiului Deva a fost sesizată, prin apel la 112, de către un bărbat prezent într-un centru comercial din acelaşi municipiu,cu privire la faptul că ar fi fost ameninţat cu un cuţit de o altă persoană. Poliţiştii s-au deplasat de urgenţă la faţa locului, unde au constatat că apelantul ar fi fost ameninţat cu acte de violenţă de către un bărbat de 42 de ani, domiciliat în Deva. Ulterior, persoana recalcitrantă ar fi intrat într-un magazin din centrul comercial în cauză şi ar fi ameninţat angajaţii”, a transmis IPJ Hunedoara.

Suspectul a încercat să fure două telefoane mobile

Echipajele de poliție care au intervenit la fața locului au reușit să îl imobilizeze pe bărbat, descoperind asupra acestuia un cuțit de tip briceag. Din verificările efectuate ulterior, s-a stabilit că persoana recalcitrantă a provocat distrugeri în incinta centrului comercial și a încercat să fure două telefoane mobile.

În urma probatoriului administrat, bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore. Acesta urmează să fie prezentat sâmbătă în fața procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Deva, pentru a fi stabilite măsurile preventive care se impun în acest dosar.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.