ULTIMĂ
ORĂ

Paşaportul COVID – în linie dreaptă! Cum va arăta şi de unde îl vom putea obţine!

Paşaportul COVID, menit să faciliteze călătoriile în interiorul blocului comunitar în condiţiile pandemiei şi care încă face obiectul negocierilor politice în cadrul UE, a intrat într-o fază de teste care ar trebui să-i permită să fie operaţional din punct de vedere tehnic în luna iunie, înaintea începerii sezonului estival, a anunţat recent Comisia Europeană.

Certificatele digitale verzi- folosite în format web sau tipărit

„Certificatele vor conţine un cod QR şi se vor putea vizualiza, respectiv descărca dintr-un portal web securizat. Fiecare persoană care s-a vaccinat împotriva COVID-19, care s-a recuperat după această afecţiune sau care deţine un rezultat negativ la testarea COVID-19 în ultimele 72 de ore va putea să descarce gratuit certificatul verde digital. De asemenea, certificatele vor putea fi utilizate şi în format tipărit”, se arată într-un comunicat al STS.

Verificarea se va face pe loc

În urma consultărilor cu experţii grupului tehnic de lucru constituit la nivel european, a fost avansată soluţia tehnică care va include o aplicaţie web pentru generarea certificatelor şi o aplicaţie pentru smartphone (Android) pentru verificarea certificatelor emise în ţară sau emise de alte state. Codul QR din certificat va conţine informaţii de identificare (nume, prenume şi data naşterii), precum şi informaţii medicale esenţiale, semnate digital, pentru a se garanta autenticitatea datelor.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.