Pensionarii pot merge la tratament la Olăneşti, Pucioasa sau Moneasa

23

Casa Judeţeană de Pensii Argeş, a anunţat de curând repartiţia biletelor de tratament pentru seria a patra. Au fost alocate automat 41 de bilete de tratament balnear iar pensionarii pot merge de această dată în staţiuni precum 1 Mai, Amara, Bala, Buziaş, Covasna, Olăneşti, Pucioasa şi Moneasa. Cei interesaţi pot pleca între 21-24 aprilie 2017 iar  biletele se vor elibera în perioada 7-13 aprilie. „Facem precizarea că bazele de tratament pentru care sunt aceste bilete, fac parte din Societatea Comercială de Tratament Balnear şi Recuperare a capacităţii de muncă al cărui unic acţionar este Casa Naţională de Pensii Publice. Contribuţia individuală a unui bilet de tratament este de 50% din cuantumul brut al pensiei. Biletul de tratament se eliberează personal titularului, pe baza actului de identitate. Acesta va avea asupra lui cuponul lunii aprilie în original şi o copie a biletului de trimitere de la medicul de familie”, a afirmat Aida Enache, director Casa Judeţeană de Pensii Argeş.