ULTIMĂ
ORĂ

Percheziţii în Argeş. Vizate, mai multe ferme de porci şi firme de construcţii

Procurorii de la Parchetul General au făcut, joi dimineață, percheziţii la ferme de porci, dar şi la firme de construcţii şi prelucrarea deşeurilor. Sunt 80 de adrese la care oamenii legii fac verificări. Potrivit unor surse judiciare, printre ei s-ar regăsi şi ferma de porci pe care fiul şefului PSD, Liviu Dragnea, o are în comuna Salcia, judeţul Teleorman.

Perchezițiile au loc în Teleorman, Călărași, Dâmbovița, Argeș, Brașov, Mureș și Vrancea. Sunt vizate 12 firme de construcții, prelucare deșeuri, dar și ferme de porci. Potrivit procurorilor Parchetului General, aceste firme sunt acuzate de evaziune fiscală și folosirea cu rea credință a bunurilor sau a creditului societății.

Din probatoriul administrat până în prezent, în ceea ce privește infracțiunea de evaziune fiscală, a rezultat că în contabilitatea a 12 societăți comerciale care își desfășoară activitatea în domeniile construcții, facility management, prelucrare deșeuri și creșterea porcinelor, în perioada 2010-2016, în scopul sustragerii de la plata taxelor și impozitelor datorate bugetului de stat, s-au evidențiat în contabilitate cheltuieli nereale, împrejurare ce a condus la prejudicierea bugetului de stat cu suma totală de 39.873.671 lei, echivalentul a 9.079.017 euro, din care 15.815.202 lei impozit pe profit diminuat și 24.058.469 lei TVA dedus nelegal.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.