
Percheziții mamut la DSU! Nereguli grave și telefoane ascunse! Medicii vizați sunt în alertă! Reacția lui Raed Arafat!
Procurorii au efectuat o serie de percheziții care au vizat atât Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU), cât și mai multe unități medicale din București și din țară. Șeful instituției, Raed Arafat, a precizat că ancheta se află în stadiul cercetării faptelor, fără a exista persoane puse sub acuzare în acest moment.
În cursul zilei de ieri, anchetatorii au ridicat terminalele mobile ale mai multor angajați, inclusiv telefoane aparținând unor persoane din conducere. Potrivit unor surse, inclusiv telefonul lui Raed Arafat ar fi fost ridicat pentru verificări. Deși Arafat a evitat să facă declarații oficiale pe marginea acestui subiect, imagini publicate de aceeași sursă arată cum șeful DSU primește un telefon nou, cu cartela SIM deja schimbată, de la o persoană care îl aștepta în mașină.
Investigația vizează și activitatea unor cadre medicale. Printre cei vizați se numără mai mulți medici, dar și spitalele Floreasca și Gerota din Capitală. Procurorii suspectează că doi medici, care figurau ca angajați și în cadrul DSU, nu s-ar fi prezentat la postul din instituția condusă de Raed Arafat, deși erau încadrați acolo.
Într-un comunicat oficial, instituția a explicat contextul acestor percheziții: „În contextul desfăşurării unor activităţi procedurale într-un dosar aflat în faza de urmărire penală in rem, organele competente au dispus comunicarea unor documente relevante pentru clarificarea situaţiei investigate, care urmează a fi transmise în cel mai scurt timp şi au ridicat telefoane mobile aparţinând unor angajaţi din cadrul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă. Subliniem faptul că, până la acest moment, nicio persoană nu are calitatea de suspect sau inculpat în cauză, nefiind dispusă vreo măsură procesuală în acest sens ori adusă la cunoştinţa vreunei persoane o astfel de calitate”, a transmis DSU.
Reprezentanții DSU au menționat că instituția manifestă o deschidere totală pentru colaborarea cu autoritățile judiciare, în scopul clarificării tuturor aspectelor investigate. Aceștia au asigurat că vor furniza toate datele și documentele necesare pentru stabilirea adevărului, reiterând totodată respectarea principiilor de legalitate și transparență în activitatea lor.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
