prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Pitești: Furt de apă și branșamente ilegale! Serviciu privat de ambulanță implicat!

Pitești: Furt de apă și branșamente ilegale! Serviciu privat de ambulanță implicat! Intervenții pentru identificarea branșamentelor de apă ilegale! Acțiunile de control ale societăţii Apă Canal 2000 SA continuă în vederea identificării situațiilor de consum de apă neautorizat și nefacturat. Atunci când utilizatorii nu cooperează cu reprezentanții societății și nu indică locul amplasării branșamentului ilegal, se intervine cu buldoexcavatorul pentru identificarea și desființarea branșamentului necontorizat.
Astfel s-a procedat în cazul a 3 utilizatori indentificați în comuna Bradu, str. Principală, care înregistrau consumuri de apă mult sub cel real (consum menajer, gazon, solarii și grădini de legume).
În astfel de situații, pe lângă cantitățile calculate suplimentar, retroactiv, conform legislației în vigoare, utilizatorii suportă toate cheltuielile ocazionate de desființarea branşamentului ilegal.
Alte acțiuni relevante desfășurate de echipele de control ale SC Apă Canal 2000 SA, de la începutul anului 2023:
  • un agent economic situat la ieșirea din municipiul Piteşti, spre austostrada A1, care folosea apă fără contract pentru activitatea de service auto și parc auto – serviciu privat de ambulanță;
  • 2 branșamente necontorizate și apometre asupra cărora s-a intervenit neautorizat în Pitești, str. Prundu Mic, Emanoil Bârzotescu și str. Frasinului – Trivale;
  • peste 30 de racorduri de canalizare utilizate în afara cadrului legal, în municipiul Pitești, în orașele Ștefănești și Topoloveni, în comunele Bradu și Bascov.
SC Apă Canal 2000 SA face apel la utilizatorii serviciilor sale, fără contract încheiat, să contacteze societatea prin oricare dintre canalele disponibile (sediul central al societății din Piteşti, Bd. I.C. Brătianu, nr. 24A, sediul din Topoloveni, str. Maximilian Popovici, nr. 30, sediul din Costeşti, str. Victoriei, bl. D7, parter, sau pe adresa de email: [email protected]). Încheierea unui contract între părți este singura modalitate de a evita costuri suplimentare pentru punerea în legalitate.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook sau pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs