Pitești: Zeci de grădini de legume, garduri și alte „acareturi” de lângă blocuri dispar! Poliția Locală intervine!
Zeci de persoane amendate! Este incredibil ce improvizaseră în fața blocurilor! Urmare sesizărilor primite din partea cetățenilor, privind ocuparea domeniului public din jurul blocurilor, polițiștii locali cu atribuții în protecția mediului, din cadrul Serviciului Control Construcții, Mediu și Activități Comerciale – Poliția Locală Pitești, au efectuat multiple verificări, în vederea identificării și sancționării celor care nu respectă prevederile legale în vigoare.
În perioada 09 – 13.09.2024, au fost identificate un număr de 13 locații (improvizații pe domeniul public), acestea fiind desființate, terenurile fiind aduse la starea inițială. Acțiunea a fost realizată în colaborare cu Administrația Domeniului Public Pitești.
Conform H.C.L. nr. 283/2021, “deținătorii de imobile au obligația să nu construiască împrejmuiri improvizate pe străzi și în vecinătatea blocurilor de locuințe, să nu cultive legume și zarzavaturi în jurul blocurilor și să refacă spațiile verzi afectate, aparținând domeniului public”, sancțiunea contravențională fiind cuprinsă între 1000 – 2000 lei.
Totodată polițiștii locali cu atribuții în protecția mediului, din cadrul serviciului, au monitorizat și platformele de gunoi de pe raza municipiului Pitești, în vederea respectării atât a modului de depozitare a deșeurilor menajere cât și a respectării privind precolectarea selectivă a deșeurilor din carton. În acest sens au fost aplicate un număr de 9 sancțiuni contravenționale conform Legii nr.101/2006. Acțiunile vor continua și în perioada următoare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp