Camerele de gardă ale spitalelor de pediatrie din țară sunt pline, iar medicii se confruntă, în ultima perioadă, cu un val neobișnuit de pneumonii. Medicii atrag atenția că numărul cazurilor este în creștere și că în această perioadă ne confruntăm cu un fenomen neobișnuit pentru acest moment al anului.
„Este într-adevăr o creștere a numărului de pacienți care vin cu pneumonii și constatăm, pe lângă faptul că au pneumonie și sunt forme atipice, agenți patogeni pe care noi i-am întâlnit anterior pandemiei.
Există o imunitate scăzută, foarte mulți pacienți cu boli cronice au renunțat la tratament. Ca noi toți, și copiii sunt expuși la infecții. Din fericire, copiii sunt expuși la infecții virale.
Șansa ca o infecție virală să treacă și să se rezolve, în cazul în care copilul are o imunitate bună, este mult mai mare comparativ cu adultul, unde cred că grija trebuie s-o avem tot către cel vârstnici.”, a declarat recent Dr. Beatrice Mahler, managerul Institutului ”Marius Nasta” din București.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp