ULTIMĂ
ORĂ

PNL ARGEȘ ÎȘI RECONFIRMĂ SUSȚINEREA PENTRU PREȘEDINTELE LUDOVIC ORBAN

PNL Argeș salută decizia filialelor din țară care, în ultima săptămână, și-au manifestat susținerea pentru președintele Ludovic Orban, alegând să îi acorde sprijinul pentru un nou mandat, la următoarele alegeri care vor avea loc la Congresul PNL.

Amintim că PNL Argeș a fost printre primele filiale din țară care și-au afirmat susținerea pentru Ludovic Orban ca președinte al partidului. Astfel, pe 25 ianuarie, Biroul Politic Județean al PNL Argeș a adoptat, cu unanimitate de voturi, rezoluția de susținere a lui Ludovic Orban ca președinte al partidului, precum și a Biroului Permanent Național, în actuala sa componență. Rezoluția s-a bazat pe performanțele indiscutabile ale lui Ludovic Orban, atât ca premier al României, cât și ca lider liberal.

“Am fost printre primele organizații din țară care și-au declarat, în mod public, susținerea pentru președintele partidului, Ludovic Orban, atât pentru un nou mandat în fruntea Partidului Național Liberal, cât și ca răspuns la adresa atacurilor la care era supus în acea perioadă. Ludovic Orban a dovedit că este un prieten al Argeșului, demarând și deblocând, în timpul guvernării PNL, proiecte de infrastructură care vor contribui la dezvoltarea economică a județului. Ca prim-ministru, într-o perioadă extrem de dificilă, de criză sanitară, a reușit să mențină echilibrul economic și social al țării. Ca lider al partidului, Ludovic Orban a reușit să aducă PNL la guvernare într-o perioadă în care PSD amenința să separe România de Uniunea Europeană. Condus de Ludovic Orban, PNL, principalul partid din coaliția de guvernare, va contribui în perioada următoare la finalizarea proiectelor de infrastructură așteptate de toți românii și va pune umărul pentru digitalizarea și modernizarea instituțiilor statului român. Salutăm decizia colegilor din țară și îi asigurăm pe români de faptul că PNL va pune, în continuare, pe primul loc dezvoltarea României!”, a declarat președintele PNL Argeș, deputatul Adrian Nițescu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.