
POLIȚIA a luat cu asalt drumurile din Argeș: sute de AMENZI și 18 PERMISE reținute! ZI DE FOC pentru șoferi!
Polițiștii din Argeș au intensificat, în ultimele 24 de ore, acțiunile pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței în trafic. Sute de persoane și autovehicule au fost verificate, iar în urma abaterilor constatate au fost aplicate sute de sancțiuni.
Acțiunile s-au desfășurat în sistem integrat, alături de jandarmi și reprezentanți ai altor instituții, în special în zonele aglomerate, unde oamenii legii au urmărit prevenirea criminalității stradale, a faptelor de violență și a infracțiunilor contra patrimoniului.
În total, polițiștii au legitimat 1.432 de persoane și au verificat 1.062 de autovehicule. În urma neregulilor descoperite au fost aplicate 413 sancțiuni contravenționale, valoarea totală a amenzilor depășind 107.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au vizat încălcarea regulilor de circulație: 357 de amenzi au fost aplicate în baza OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice. Alte 51 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea normelor de conviețuire socială prevăzute de Legea 61/1991.
În aceeași perioadă, polițiștii argeșeni au primit 162 de apeluri prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112. Dintre acestea, 83 de apeluri au necesitat deplasarea echipajelor pentru verificări, iar în urma intervențiilor s-a stabilit că 8 apeluri au fost false sau abuzive.
O atenție deosebită a fost acordată siguranței rutiere. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu structurile rutiere din municipii și orașe, au desfășurat acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente, cu accent pe viteză, alcool și consumul de substanțe psihoactive.
În total, au fost organizate 114 filtre rutiere, unele dintre acestea împreună cu structurile de ordine publică sau cu reprezentanți ai RAR și ISCTR. Polițiștii au efectuat 369 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Bilanțul acțiunilor rutiere indică 357 de sancțiuni contravenționale, în valoare de peste 92.000 de lei. În plus, oamenii legii au reținut 18 permise de conducere și au retras 23 de certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor aplicate în trafic, 45 au fost pentru încălcarea regimului legal de viteză.
În 6 cazuri, șoferii au depășit limita legală cu mai mult de 50 km/h, situații în care polițiștii au dispus și reținerea permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce. Acțiunile polițiștilor argeșeni continuă, obiectivul fiind prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului de producere a unor accidente grave pe drumurile din județ.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
