ULTIMĂ
ORĂ

Poliția Argeș, OFICIAL despre ACCIDENTUL de pe Bulevardul Libertății – Pitești

Accident pe Bulevardul Libertății din Pitești. Un șofer de 80 de ani, rănit și transportat la spital. Coliziune între două autoturisme la intersecția cu strada Vasile Alecsandri. Polițiștii au deschis dosar penal pentru vătămare corporală din culpă.

În seara de 2 octombrie a.c., polițiștii din cadrul Biroului Rutier Pitești au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier, pe bulevardul Libertății, în care au fost implicate două autoturisme.

Din primele verificări, a reieșit că un bărbat de 50 ani, din Pitești, care conducea un autoturism pe bulevardul Libertății, la intersecția cu strada Vasile Alecsandri, în împrejurări ce fac obiectul cercetărilor, posibil pe fondul neacordării de prioritate, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat, de 80 de ani, din Pitești.

În urma impactului, conducătorul auto de 80 de ani a suferit leziuni, fiind transportat la o unitatate medicală, în vederea acordării de îngrijiri de specialitate.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de _vătămare corporală din culpă_, iar cercetările sunt continuate de polițiști, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care evenimentul rutier a avut loc.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.