
Poliția oficial! Cum s-a petrecut accidentul mortal de lângă Pitești! Detalii terifiante!
La data de 06 noiembrie 2025, în jurul orei 15:30, polițiștii rutieri din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Argeș au fost sesizați cu privire la producerea unui accident rutier pe DN 7, pe raza comunei Drăganu.
CITEȘTE ȘI: Breaking! Angajații de la Dacia ies în stradă! Sunt anunțate proteste masive!
Din verificările preliminare efectuate de polițiști a rezultat că un bărbat de 76 de ani, din Bujoreni, Vâlcea, în timp ce conducea un atototurism pe direcția Pitești – Râmnicu Vâlcea, ar fi pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat în coliziune cu un autocamion condus de un bărbat de 53 de ani, din județul Sibiu.
În urma impactului, primul vehicul a fost proiectat înapoi pe sensul său de mers, unde a fost lovit de un alt autocamion condus de un bărbat de 43 de ani, din județul Bacău.
Din nefericire, în urma accidentului a rezultat decesul conducătorului auto de 76 de ani. Trupul neînsuflețit a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală Argeș pentru efectuarea necropsiei și stabilirea cauzei decesului.
Conducătorii auto implicați în evenimentul rutier au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
