
POMPIERII în ALERTĂ! I-a luat casa FOC! CABLURILE ELECTRICE au fost cuprinse de flăcări!
Un incendiu puternic a izbucnit în localitatea Stănești, județul Vâlcea, unde o locuință a fost cuprinsă de flăcări. Alerta a fost recepționată prin numărul unic de urgență 112, fiind vizat un imobil situat în satul Bărcănești.
Potrivit datelor furnizate de autoritățile de intervenție, la fața locului au fost mobilizate imediat două autospeciale de stingere cu apă și spumă din cadrul Gărzii de Intervenție Măciuca. De asemenea, în sprijinul pompierilor militari au intervenit și membrii Serviciului Voluntar pentru Situații de Urgență (SVSU) Stănești.
Flăcările se manifestă generalizat la o casă cu o suprafață de aproximativ 50 de metri pătrați. Reprezentanții echipajelor de salvare au precizat că, din fericire, în interiorul locuinței nu se aflau persoane în momentul izbucnirii focului, astfel că nu au fost raportate victime.
Misiunea pompierilor este îngreunată de dificultățile de alimentare cu apă, cel mai apropiat hidrant fiind situat la o distanță de circa un kilometru. Din acest motiv, forțele au fost suplimentate cu o autospecială de la Detașamentul de Pompieri Drăgășani, pentru a asigura fluxul necesar stingerii incendiului.
La locul incidentului este prezentă și o echipă a distribuitorului de energie electrică (DEO) pentru a lua măsurile de siguranță necesare. În prezent, acțiunea de lichidare a focului este în plină desfășurare.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
