ULTIMĂ
ORĂ

Prăpăd! Destinația favorită a românilor, înghițită de ape. Imagini de coșmar în Corfu

Nord-vestul Greciei a fost lovit de fenomene meteorologice extreme, care au generat inundații severe și alunecări de teren, izolând comunități întregi. Atât zona continentală, cât și insula Corfu, o destinație turistică frecventată intens, au fost afectate de ploile torențiale căzute într-un interval scurt de timp, informează RomaniaTV.net.

Potrivit informațiilor furnizate de serviciul elen de meteorologie, în apropierea orașului Ioannina s-au înregistrat peste 280 de milimetri de precipitații în doar câteva ore. Debitele mari de apă au transformat străzile în torente, au inundat parterele și subsolurile clădirilor și au antrenat numeroase autoturisme, blocând totodată drumurile către mai multe sate.

În insula Corfu, situația este critică, în special în localitatea Karousades. Aici, aproximativ 2.000 de locuitori au rămas complet izolați din cauza cantităților masive de noroi care au blocat căile de acces.

„Satul este complet separat de restul insulei. Chiar și secția de poliție este înconjurată de tone de noroi”, a declarat primarul din Corfu de Nord pentru publicația Kathimerini. Oficialul a precizat că autoritățile locale așteaptă sosirea unor utilaje grele de pe continent pentru a degaja drumurile, permițând astfel accesul pompierilor și al ambulanțelor.

Dat fiind că infrastructura rutieră a suferit distrugeri semnificative și accesul către diverse localități este imposibil, autoritățile au decis ca școlile de pe insulă să rămână închise pe parcursul zilei de luni.

Meteorologii au anunțat că ploile vor continua și sâmbătă, dar cu o intensitate mai redusă comparativ cu valorile înregistrate dimineața. Specialiștii avertizează însă că riscul este amplificat de lipsa vegetației, în contextul în care nordul insulei Corfu a fost devastat de incendii majore de pădure în anul 2023.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.