
Prăpăd pe șoselele din Argeș! Poliția a dat amenzi de peste 100.000 lei în doar 24 de ore: Nimeni nu a scăpat!
Polițiștii din Argeș, împreună cu jandarmii și reprezentanți ai altor instituții, au desfășurat în ultimele 24 de ore o serie de acțiuni integrate pentru menținerea ordinii publice și prevenirea situațiilor de risc. Potrivit raportului transmis de autoritățile argeșene, misiunile de duminică au vizat în special zonele aglomerate, scopul fiind combaterea criminalității stradale, a actelor de violență și a infracțiunilor contra patrimoniului.
CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! INSTITUȚIE importantă din Argeș angajează! Ce posturi au fost scoase la concurs?
În acest interval, prin Serviciul Național Unic Apeluri de Urgență 112 au fost recepționate 126 de apeluri. În 64 de cazuri a fost necesară intervenția echipajelor pentru verificări la fața locului. În urma acestor sesizări, s-a constatat că 7 apeluri au fost false sau abuzive, fiind luate măsurile legale împotriva persoanelor responsabile.
Bilanțul acțiunilor arată că forțele de ordine au legitimat 1.223 de persoane și au verificat 871 de autovehicule. Pentru neregulile descoperite, au fost aplicate 413 sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală depășește 101.000 de lei. Dintre acestea, 324 de amenzi au fost date pentru încălcarea normelor de circulație pe drumurile publice (O.U.G. 195/2002), iar 76 de sancțiuni au vizat încălcarea normelor de conviețuire socială, conform Legii 61/1991.
O componentă importantă a misiunilor a fost reprezentată de siguranța rutieră. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, alături de structurile municipale și orășenești, au organizat 81 de filtre rutiere. La aceste verificări au participat și reprezentanți ai Registrului Auto Român (R.A.R.) și ai I.S.C.T.R., accentul fiind pus pe depistarea șoferilor care conduc sub influența alcoolului sau a substanțelor interzise, precum și a celor care depășesc viteza legală.
În cadrul acestor controale, au fost efectuate 328 de testări cu aparatele etilotest și drugtest. Ca urmare a abaterilor constatate, polițiștii au aplicat peste 300 de amenzi în valoare de peste 80.000 de lei, fiind reținute 14 permise de conducere și retrase 17 certificate de înmatriculare.
Din totalul sancțiunilor rutiere, 97 au fost aplicate pentru nerespectarea regimului legal de viteză. În două situații, șoferii au rămas fără dreptul de a conduce după ce au fost surprinși rulând cu o viteză care depășea cu mai mult de 50 km/h limita maximă admisă pe sectorul de drum respectiv.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
