
PRĂPĂD pe șoselele din Argeș! POLIȚIA a descins în forță: Sute de AMENZI și zeci de PERMISE reținute în doar 24 de ore!
Polițiștii din județul Argeș au desfășurat, în ultimele 24 de ore, o serie de acțiuni ample în sistem integrat pentru a asigura ordinea publică și a preveni situațiile de risc. Potrivit datelor furnizate de autoritățile argeșene, misiunile au fost realizate împreună cu jandarmii și reprezentanți ai altor instituții cu atribuții de control, vizând menținerea unui climat de siguranță în comunitate.
CITEȘTE ȘI: PITEȘTI. Cinci zile fără curent! Mii de locuințe, firme sau instituții în beznă! Vezi străzile afectate!
În cursul zilei de duminică, intervențiile s-au concentrat în zonele aglomerate, unde polițiștii au acționat pentru a preveni criminalitatea stradală, faptele de violență și infracțiunile contra patrimoniului. Totodată, o componentă importantă a misiunii a fost creșterea gradului de siguranță pe drumurile publice din județ.
În cadrul acestor activități, forțele de ordine au legitimat 1.131 de persoane și au verificat 1.541 de autovehicule. Pentru neregulile constatate, polițiștii au aplicat 659 de sancțiuni contravenționale, a căror valoare totală se ridică la aproximativ 158.000 de lei.
Din totalul amenzilor aplicate, cele mai multe au vizat încălcări ale regimului rutier conform O.U.G. 195/2002. De asemenea, 68 de sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea normelor de conviețuire socială, în conformitate cu Legea 61/1991, restul amenzilor fiind date pentru încălcări ale altor acte normative în vigoare.
O atenție deosebită a fost acordată siguranței rutiere, polițiștii Serviciului Rutier Argeș, alături de colegii din structurile municipale și orășenești, acționând pentru combaterea principalelor cauze ale accidentelor grave. Accentul a fost pus pe depistarea șoferilor care circulă cu viteză excesivă sau care conduc sub influența alcoolului și a substanțelor psihoactive.
Echipele de control au organizat 77 de filtre rutiere, beneficiind de sprijinul structurilor de ordine publică și al reprezentanților R.A.R. și I.S.C.T.R. În cadrul acestor verificări, au fost efectuate 488 de testări cu aparatele din dotare pentru detectarea consumului de alcool sau de substanțe interzise.
Ca urmare a abaterilor identificate în trafic, polițiștii rutieri au aplicat peste 550 de amenzi, în valoare de aproape 150.000 de lei. Ca măsuri complementare, au fost luate următoarele decizii:
Referitor la regimul de viteză, au fost aplicate 151 de sancțiuni. În 9 dintre aceste cazuri, polițiștii au suspendat dreptul de a conduce, după ce șoferii au fost surprinși rulând cu peste 50 km/h peste limita legală admisă.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
