prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Prefectul de Argeș o somează public pe Elena Lasconi să nu mai ascundă documentele de la Bulevardul Pardon!

Continuă telenovela „Bulevardul Pardon”. Prefectul Radu Perianu pare a nu se lăsa intimidat nici de venirea lui Moșteanu la Câmpulung, nici de acuzele primarului Elena Lasconi care l-a făcut vinovat de blocarea sau încetarea lucrărilor din centrul orașului. 

Iată ce a transmis public prefectul Radu Perianu într-un comunicat de presă:

„În luna iunie, Primăria Câmpulung a solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții să analizeze avize, acorduri și o expertiză tehnică. Hârtiile au fost trimise și către Instituția Prefectului. Pe baza lor se cerea efectuarea unui nou control, dar și reanalizarea celor constatate în procesul verbal de control făcut de ISC și pe baza căruia a fost cerută atacarea în instanță a autorizației de construire pentru Bulevardul Pardon.

Numai că tot ce a fost transmis făcea parte din documentația pentru o lucrare de investiții din urmă cu câțiva ani.

“Documentele anexate: avize, acorduri, expertiza tehnică nu pot fi considerate documente anexă la autorizația de construire nr.101/13.12.2019, ele fiind emise în baza certificatului de urbanism nr.174/15.10.2009 pentru o altă investiție având la bază documentații întocmite în perioada 2005-2010. Pentru noul obiectiv de investiție autorizat cu A.C. nr.101/2019 aceste avize, acorduri, studii și expertiză tehnică trebuiau actualizate conform reglementărilor tehnice în vigoare și solicitate prin Certificatul de urbanism 27/2019.
Vă facem cunoscut faptul că ne menținem constatările și măsurile dispuse prin P.V.C. nr.3310/18.03.2022 înregistrat la primăria municipiului Câmpulung sub nr.8949/21.03.2022 și P.V.C. nr.3311/18.03.2022 înregistrat la primăria municipiului Câmpulung sub nr.8948/24.03.2022, cât și acțiunile ulterioare.”– a transmis Inspectoratul de Stat în Construcții, ca răspuns la solicitarea Primăriei Câmpulung.

„Nu voi ceda niciunui fel de presiune! Să dea publicității procesul- verbal de control al ISC”

Această informare a Inspectoratului de Stat în Construcții arată că Primăria Câmpulung a transmis documente vechi, de la o altă investiție care nicidecum nu înseamnă vreo intrare în legalitate a lucrărilor de pe Bulevardul Pardon.

“Minciunile nu au viață lungă și oamenii nu sunt proști.” A spus-o doamna Elena Lasconi și sunt total de acord cu dânsa.  Nu știu cine pe cine încearcă să păcălească! Nici dacă doamna primar realizează că este într-o eroare legată de legislație. Nu voi ceda niciunui fel de presiune venită cu scopul de a nu respecta legea! Îi solicit public doamnei primar, Elena Lasconi, să dea publicității procesul- verbal de control al ISC. Să vorbim pe argumente, sa le spună câmpulungenilor adevărul despre greșelile domniei sale și ale fostului primar Țîroiu. Cetățenii au dreptul să știe cine și-a bătut joc de Bulevardul Pardon. Este o lucrare făcută din bani publici, din banii oamenilor.

Îi cer, așadar, doamnei primar, să renunțe la secretomanie și sa dea dovadă de transparență în administrația publică locală.

Altminteri, este un politician cu metehnele vechii clase politice, care ține ascuns adevărul chiar de cetățenii pe care îi reprezintă. Dacă vrea o clasă politică adaptată vremurilor în care libertatea de exprimare și accesul la informație să fie drepturi respectate, să înceapă cu dânsa. Altfel,vorbele fără fapte sunt doar discursuri populiste și doamna primar este mai politician decât mă acuză pe mine!

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs