ULTIMĂ
ORĂ

Premieră în România! Se schimbă totul în farmacii! Medicii vor trimite…

Toate farmaciile din țară vor folosi modelul american de rețete digitale trimise de medic direct la farmacia aleasă de pacient. Telios Care, unul dintre principalii furnizori de servicii de telemedicină din România, lansează în premieră modelul american de „prescription fulfillment” – rețete digitale trimise de medic, respectând protocoalele de securitate, direct la farmacia indicată de pacient.

Soluția este o premieră în sistemul de sănătate din România și este implementată exclusiv prin platforma Telios Care, în urma unei investiții de peste 100.000 de euro. În prezent, 3 din cele mai mari 5 rețele de farmacii din România sunt incluse în acest sistem și acceptă rețete digitale.

Rețetele digitale trimise direct în farmacii

Rețetele digitale pot fi generate, în prezent, de medicii Telios Care, care oferă consultații în sistem de telemedicină – telefonic, prin video-call și chat online. Telios Care estimează că 8 din 10 rețete emise, anul acesta, în România, prin telemedicină vor fi digitale. Până la finalul anului, compania intenționează să deschidă sistemul și pentru alți medici interesați, din sistemele de sănătate public și privat.

„O soluție de succes și uzuală în alte țări, prescription fulfillment va aduce un plus de valoare  sistemului de sănătate românesc. Ne așteptăm ca, odată ce soluția de rețete digitale va fi disponibilă pentru toți medicii, la nivel național, circa 20% din totalul de rețete emise în primul an în cabinetele medicale din România să fie în acest sistem”, spune Philip Choban, CEO Telios Care.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by
ns.fm