
Premieră în România: un brand celebru își deschide primul magazin la Pitești!
Un nou brand internațional ajunge pe piața din România. Retailerul olandez Action, cunoscut pentru gama sa variată de produse la prețuri accesibile, își va deschide primul magazin din țara noastră pe 24 septembrie, la Pitești.
CITEȘTE ȘI: Sindicatele din Educație anunță! Ce se întâmplă pe 8 septembrie! Revin elevii în bănci?
Noua unitate va fi amplasată în centrul comercial Supernova, în aceeași clădire cu Mömax, și promite să aducă o experiență de cumpărături diferită, cu produse din multiple categorii: de la articole pentru casă, decorațiuni și produse de igienă, până la jucării, papetărie și mici electrocasnice.
Deschiderea magazinului este așteptată cu interes de către piteșteni, dar și de clienți din împrejurimi, având în vedere succesul pe care Action l-a avut în alte țări europene. Retailerul este prezent în peste 15 state și operează mii de magazine, fiind recunoscut pentru diversitatea ofertelor și pentru politica de prețuri reduse.
Astfel, data de 24 septembrie marchează un moment important pentru retailul din România, Piteștiul devenind primul oraș care găzduiește un magazin Action.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
