prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Premierul Marcel Ciolacu, în Argeș: „Statul român are obligația să le arate respectul cuvenit celor care au construit Vidraru!”

Premierul României, Marcel Ciolacu, președintele #PSD, a fost astăzi din nou în #Argeș, la #Vidraru. Împreună cu ministrul Muncii și Solidarității Sociale, Simona Bucura Oprescu, cu președintele Consiliului Județean și al PSD Argeș, Ion Mînzînă, cu ambasadoarea croației în România, Excelenţa Sa Marija Kapitanović, și cu ministrul Energiei, Sebastian Burduja, prim-ministrul a participat la semnarea contractului pentru retehnologizarea Amenajării Hidroenergetice Vidraru, un proiect de peste 200 de milioane de euro.

“Privim cu toții acest baraj impresionant și vă mărturisesc că simt o uriașă mândrie față de trecut, dar și o încredere totală față de viitor. În primul rând, sunt dator să transmit respectul meu total față de miile de muncitori care au lucrat pentru a ridica această adevărată operă de artă. A fost un efort incredibil de zeci de mii de ore de muncă, în condiții deosebit de grele, în care, din păcate, au fost și accidente și multe vieți pierdute. Au forat zeci de kilometri de galerii subterane. Au excavat milioane de metri cubi de rocă și au turnat mii de tone de beton ca să închidă acest baraj în arc, una dintre cele mai mari lucrări hidroenergetice din România. De aceea, toți care au lucrat aici, la Vidraru, sunt, atât pentru mine și sunt ferm convins că și pentru dumneavoastră, adevărați eroi ai acestei țări. Pentru munca lor desăvârșită, statul român are obligația să le arate respectul cuvenit, iar asta o facem prin majorarea și recalcularea pensiilor din acest an, cu atât mai mult cu cât acest lucru va fi făcut de către o argeșeancă de-a dumneavoastră, ministrul Simona Bucura-Oprescu, împreună cu echipa sa de la Ministerul Muncii. Cei care au lucrat aici, la Vidraru, de la mineri, zidari, dulgheri, sudori, mecanici, electricieni, vor fi printre pensionarii care, la recalculare, vor avea cele mai importante creșteri de pensii. Așa este și firesc. Asta înseamnă, cu adevărat, să prețuim munca în România.

În al doilea rând, privesc cu multă încredere în viitor, pentru că niciodată în istoria sa modernă România nu a investit și nu a construit într-un ritm mai susținut ca acum. Sunt zeci de miliarde de euro investiți în tot ceea ce înseamnă infrastructuri critice de transport, energie, sănătate și IT, iar investiția de azi de retehnologizare și amenajare a hidrotehnicii de la Vidraru, de peste 200 de milioane de euro, este unul din obiectivele esențiale pentru sistemul nostru energetic.“, a declarat premierul Marcel Ciolacu.

“Mă bucur să constatat că România începe să se vindece de “nu se poate”! Vedem și aici, la Vidraru, că în România se fac tot mai multe lucruri bune! Sunt mândră să fac parte dintr-un Guvern care construiește pentru România de azi și de mâine, dar cu respect pentru trecut și înaintași. Barajul Vidraru și Transfăgărășanul sunt simboluri ale Argeșului și ale României care dovedesc din plin hărnicia și priceperea românilor. Respectul pentru cei care au muncit pentru a clădi România înseamnă să le asigurăm pensii decente și echitabile, ceea ce se va și întâmpla odată cu intrarea în vigoare a noii legi a pensiilor. În egală măsură trebuie să ne îngrijim să avem și angajați bine pregătiți pentru o piață a muncii cât mai puternică. Să folosim aceste resurse oferite României cu prudență, pe termen lung, în beneficiul generațiilor viitoare și pentru dezvoltarea economică a țării.”, a declarat ministrul Simona Bucura-Oprescu.

“Retehnologizarea Centralei Vidraru este una din cele mai ample investiții realizată în județul Argeș de după Revoluție atât ca valoare, cât și din punct de vedere al complexității. Este prima retehnologizare în cei aproape 60 de ani de când a fost pusă în funcțiune. Sunt foarte bucuros că firma care conduce asocierea care va face lucrările este una românească. Îi mulțumesc premierului Marcel Ciolacu pentru colaborarea pe care o avem și cred că nu greșesc cu nimic când spun că în guvernarea PSD condusă de domnia sa Argeșul beneficiază de cele mai mari investiții din ultimii 40 de ani!”, a declarat președintele Ion Mînzînă.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs