
Preț în funcție de oră la energie! Decizia momentului!
Românii vor puteaăti mai puțin pentru energia electrică prin introducerea unui sistem de prețuri dinamice, care variază în funcție de intervalele orare și comportamentul consumatorilor. Ministrul Energiei, Bogdan Ivan, a explicat că prețurile ar putea fi de maximum 1 leu pe kilowatt dimineața, 80 de bani la prânz și 1,4 lei seara, oferind astfel posibilitatea de a reduce factura de electricitate prin consum responsabil.
CITEȘTE ȘI: Piteștiul a luat cu asalt noul hipermarket „La Cocoș”. Surprize și premii la marea deschidere!
Sistemul de tarifare dinamică încurajează consumatorii să își mute consumul de energie din perioadele de vârf, când prețurile sunt mai mari, către intervalele de non-vârf, când energia este mai ieftină. Perioadele de vârf sunt, în general, între orele 10:00-14:00 și 18:00-22:00, iar cele de non-vârf includ noaptea sau sfârșitul de săptămână.
Astfel, curentul electric ar putea costa cel mult 1 leu pe kilowatt între 06:00 și 10:00 dimineața, 80 de bani între 10:00 și 18:00, iar seara, între 18:00 și 20:00, prețul ar crește la 1,40 lei. Aceste tarife au fost detaliate de ministrul Energiei, care a subliniat că sistemul se bazează pe diferențele mari de preț de pe piața de tranzacționare a energiei. De exemplu, în timpul verii, prețul poate ajunge la 10 lei pe megawatt ziua și la 4.000 de lei pe megawatt seara.
Bogdan Ivan a oferit un exemplu concret: consumul de curent al aparatelor de aer condiționat. Dacă acestea sunt pornite după ora 17:00, costul va fi mult mai mare comparativ cu utilizarea înainte de această oră sau noaptea târziu.
Introducerea prețurilor dinamice este o tendință europeană, menită să eficientizeze consumul de energie și să ofere consumatorilor mai mult control asupra facturilor. Această măsură este avantajoasă pentru cei care pot adapta consumul în funcție de tarifele mai mici.
De exemplu, o mașină de spălat inteligentă poate fi programată să funcționeze în intervalele cu preț redus, cum ar fi la prânz, când mulți sunt la serviciu. Același principiu se aplică și pentru mașina de spălat vase.
„Varianta aceasta ar putea să încurajeze consumatorii să consume în momentele de preţ foarte scăzut. Oferi posibilitatea consumatorului să aibă preţuri reduse atunci când producţia e în surplus”, a declarat Corneliu Bodea, expert în energie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
