ULTIMĂ
ORĂ

Primar fugar – încarcerat la Penitenciarul Rahova! Anunțul ministrului Justiției!

Minel Florin Prina, fost primar al orașului Slatina, condamnat la patru ani și jumătate de închisoare a fost adus noaptea trecută în România și încarcerat la Penitenciarul Rahova, a anunțat Alina Gorghiu, ministrul Justiției. Fostul edil a fost acuzat de complicitate la săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă şi la săvârşirea infracţiunii de spălare a banilor în dosarul în care Darius Vâlcov a obținut, de asemenea, la şase ani de închisoare pentru trafic de influenţă şi spălare de bani.

CITEȘTE ȘI: POLIȚIA ARGEȘ A RĂMAS FĂRĂ ȘEF! COMISARUL ȘEF GABRIEL GHERGHE A FOST DETAȘAT!

„Doar cine nu vrea să vadă mai poate spune că statul român nu face eforturi incredibile în aducerea fugarilor în țară. În fiecare zi ne ocupăm de acest subiect, este prioritate de agendă pentru guvern. Fugarul Minel Florin Prina, fostul primar al Municipiului Slatina a fost adus în țară. În această noapte a ajuns la penitenciarul Rahova. Era ultimul fugar dintre condamnații în același dosar cu Darius Vâlcov care se sustrăgea de la pedeapsă. El are de executat 4 ani și 6 luni de închisoare. Și în acest dosar, se face justiție până la capăt! Mulțumim autorităților din Republica Italiană pentru cooperarea judiciară bună. În anul acesta, circa 100 de fugari au fost aduși numai din această țară. Statul român se ocupă de combaterea fenomenului fugarilor indiferent de numele lor” a anunțat Alina Gorghiu.

De asmenea, ministrul Justiției a anunțat că anul acesta au fost aduși în țară aproximativ 1000 de fugari, cei mai mulți fiind condamnați de către instanțele di n România.

„În total, numărul persoanelor ajunse din străinătate în structurile Administrației Naționale a Penitenciarelor anul acesta se apropie de 1000. Dintre aceștia, peste 700 sunt fugari condamnați de instanțele românești. O altă categorie, peste 260 de persoane, sunt cetățeni care au comis fapte în străinătate dar au solicitat să execute pedeapsa în țară. Este o dovadă a faptului că în penitenciarele românești sunt condiții preferabile celor din alte țări. Fugarii care invocă condițiile din penitenciare pentru a evita predarea către România vehiculează informații false. Vom face și în continuare tot ce putem pentru aducerea fugarilor în România” a adăugat Alina Gorghiu.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.