Primarul Cristian Gentea a anunțat, în urma unei vizite în teren, că imobilul„Casa Nae Dumitrescu”, monument istoric cod AG-II-m-B-13425, achiziționat recent a fost introdus în domeniul public și s-a transmis în administrarea SPEP. În exterior, s-a efectuat o salubrizare a zonei. În interior, însă, sunt mari probleme, anunță edilul Gentea care spune că se va interveni în scurt timp, în funcție de avizele care trebuiesc obținute de la Ministerul Culturii.
CITEȘTE ȘI: ATENȚIE ȘOFERI! SE ÎNCHIDE TRANSFĂGĂRĂȘANUL! AFLĂ CÂND!
„Alături de colegi din Primărie, din cadrul Serviciului Public de Exploatare a Patrimoniului Municipiului Pitești, respectiv Salpitfor, am efectuat o vizită la „Casa Nae Dumitrescu”, monument istoric cod AG-II-m-B-13425, achiziționat recent.
Prin HCL nr. 340 din 24.08.2022, imobilul a fost introdus în domeniul public și s-a transmis în administrarea SPEP. În primul rând, am mobilizat pe toată lumea cu privire la situația actuală! Așadar, în exterior, s-a efectuat o salubrizare a zonei. Acum, lucrurile se prezintă altfel!
În interior, însă, sunt mari probleme, în special cu privire la starea acoperișului! E clar că lucrurile nu pot rămâne așa! Am discutat cu colegii și vom interveni și aici, cu atenție, având în vedere importanța imobilului, dar și ținând cont de faptul că, în acest sens, în funcție de intervenții, avem nevoie de avize emise de către Ministerul Culturii, respectiv de către Direcția de Cultură Județeană. În continuare, prin SPEP, vom asigura protecția și conservarea imobilului.”, a anunțat edilul Cristian Gentea.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp