prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Primarul Gheorghe Stancu a confiscat în mod abuziv computerul de serviciu al viceprimarului liberal!

Primarul Gheorghe Stancu a confiscat în mod abuziv computerul de serviciu al viceprimarului liberal. Domnule Mînzînă, potoliți-l pe primarul din Bascov că este prea înfierbântat!

Scene halucinante s-au petrecut, ieri, în primăria comunei Bascov după ce primarul PSD a dat buzna în biroul viceprimarului liberal, Gheorghe Nedelea și a ordonat să îi fie confiscat computerul de serviciu. Abuziv, fără motiv, fără explicații și fără temei legal! Viceprimarul liberal a cerut explicații, documente care să justifice acest gest. “Te mut cu biroul în centrala termică, te scot din primărie!”, i-a replicat primarul. De asemenea, acesta din urmă i-a cerut parolele de acces la computer și e-mail.

Pentru a evita un scandal inutil, viceprimarul comunei Bascov l-a lăsat să își facă numărul dar a refuzat să îi dea acces la datele de serviciu și mai ales la datele personale. În urma discuțiilor, computerul a fost debranșat de la curent și de la rețeaua de internet de unul dintre angajații primăriei și a fost scos din biroul viceprimarului.

Ca urmare a acestei situații bizare care, din punctul nostru de vedere este abuzivă, solicităm public explicații din partea primarului pesedist al comunei Bascov dar și din partea conducerii PSD Argeș, față de acest incident. Nu este prima oară când Gheorghe Stancu dă dovadă de comportament necolegial, folosește un limbaj agresiv și jignitor față de colegul său și îl amenință fără motiv. De data asta credem că a ajuns prea departe cu comportament său abuziv și este de datoria noastră să îl facem public. Domnule Mînzînă, potoliți-l pe primarul din Bascov că este prea înfierbântat! Să-i fi căzut greu ziua comunei?

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs