Principalele priorități ale PMP pentru viitorul Parlament

 „În PMP avem profesioniști care își pun experiența în slujba cetățenilor. Proiectele noastre sunt cele pe care și le doresc toți românii. Pentru unul dintre ele, românii au ieșit să voteze la Referendumul din 2009: reducerea numărului de parlamentari la 300. Suntem singurul partid care încearcă implementarea rezultatelor acestuia de mulți ani. Proiectul de lege a fost votat de Senat, însă zace blocat de 2 ani în Camera Deputaților”, transmite președintele PMP Argeș Cătălin Bulf, candidat pentru Camera Deputaților.

Prioritățile pe care PMP le va susține în Parlament:

 Legea sănătății – un proiect de lege care oferă soluții la cele mai stringente probleme ale sănătății: sistemul de asigurări de sănătate, o reorganizare a spitalelor, redefinirea asistenței medicale primare, de familie și creșterea calității serviciilor medicale. PMP a depus în Parlament o inițiativă legislativă în acest sens, redactată de cei mai buni specialiști ai României în managementul Sănătății, care se axează pe 6 direcții esențiale: organizare, finanțare, politică medicamentului, asistența primară, serviciile spitalicești și resursele umane. Este, din punctul nostru de vedere, prioritatea zero pentru țara noastră astăzi, în condițiile în care avem cel mai mic buget alocat Sănătății din UE. Este evident că sistemul trebuie reformat din rădăcini.

Antreprenoriat pentru absolvenți: Deputații Mișcării Populare au inițiat un proiect de lege pentru a-i sprijini pe tinerii absolvenți să își deschidă propriile afaceri, astfel încât tinerii în vârstă de până la 35 de ani, care intenționează să lucreze în mod independent, să poată beneficia de subvenționare.

Alegerea primarilor în două tururi de scrutin, fiind vizată organizarea unui al doilea tur de scrutin între candidaţii clasaţi pe primele două locuri la primul tur al alegerilor pentru funcţia de primar, în situaţia în care niciun candidat nu a obţinut cel puţin jumătate plus unu din numărul voturilor valabil exprimate. Revenirea la formularea legislativă anterioară, mai precis alegerea primarului în două tururi, conferă alesului o legitimitate care îi consolidează actul de guvernare locală.

Distribuie prietenilor

Reînnoirea clasei politice: 85% din membrii şi conducerea Mişcării Populare sunt oameni noi, care n-au mai făcut politică, în general oameni tineri, care să înlocuiască actuala clasă politică. În România, avem politicieni aflaţi în funcţii de 25 de ani, tributari reflexelor căpătate în timpul comunismului.

Depolitizarea instituțiilor statului: Partidul Mişcarea Populară susţine numiri politice doar la nivelul miniştrilor şi secretarilor de stat, evitându-se numirea la conducerea instituțiilor statului a politrucilor din clientela politică, fără competenţele necesare conducerii unor instituţii importante.

Unirea Republicii Moldova cu România: suntem singurul partid unionist și vom reuși să impunem pe agenda Uniunii Europene unirea Republicii Moldova cu România, la fel cum am reușit să facem din relația cu moldovenii o prioritate a politicii externe a Bucureștiului.

Eliminarea pensiilor speciale, deoarece considerăm că acestea reprezintă un furt. Cetățenii trebuie să beneficieze de pensii în funcție de contributivitate. Singurii care ar trebui să beneficieze de pensii speciale sunt veteranii de război, militarii care au luptat în teatrele de operațiuni  și foștii deținuți politici.

Organizarea referendumurilor pentru împrumuturile pe care le fac autoritățile locale, stopând împovărarea bugetelor locale.

Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale în vederea creșterii nivelului de flexibilitate, siguranță, eficiență în operare, precum și de integrare a activităților de transport, distribuție și consum final reprezintă un scop primordial. Programul național de racordare a populației și clienților noncasnici la sistemul inteligent de distribuție a gazelor naturale va beneficia de o alocare de alte 800 de milioane de euro în perioada de programare 2021-2027.