
Un tânăr de 20 de ani din Argeș a atras atenția polițiștilor la un control de rutină, după ce a fost rugat să prezinte documentele. În urma verificărilor, polițiștii argeșeni au descoperit că bărbatul nu deținea permis de conducere, deși lor le prezentase unul, cel mai probabil fals. Tânărul s-a ales cu dosar penal iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care a fost săvârșită fapta.
”Polițiștii au depistat un tânăr de 20 de ani, din Bughea de Jos, care conducea un autoturism, pe D.J. 732, pe raza localității Vlădești, prezentând pentru control un permis de conducere susceptibil a fi fals.
Din verificările efectuate a rezultat că cel în cauză nu deține permis de conducere, fapt pentru care documentul a fost ridicat în vederea continuării cercetărilor.În cauză a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de fals material în înscrisuri oficciale, uz de fals și conducere fără drept, conform art. 320, 323 și 335 din Codul Penal, iar cercetările continuă, pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care fapta a fost săvârșită.”, precizează IPJ Argeș.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
