Administraţia Naţională de Meteorogie a anunţat recent cum va fi vremea la finalul verii şi începutul toamnei. Vremea se va încălzi pe parcursul săptămânii viitoare, mai ales din 16 – 17 august. Valorile termice vor trece de 35 grade în Banat, Crişana, Oltenia, Muntenia Dobrogea continentală și în sudul Moldovei. În aceste regiuni și disconfortul termic se va menţine ridicat, iar indicele temperatură-umezeală va atinge pragul critic de 80 de unitãţi. Ploile vor fi prezente în estul țării dar și în zonele montane.
15 – 22 august
Valorile termice vor fi mai ridicate decât cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Regimul pluviometric va în general excedentar în jumătatea estică a țării, precum și la munte, dar și local deficitar în regiunile sud-vestice, iar în rest va fi apropiat de cel normal.
22 – 29 august
Temperatura medie a aerului va avea valori mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, la nivelul întregii țări. Cantitățile de precipitații se vor situa în general în jurul celor normale pentru acest interval, în toate regiunile.
29 septembrie – 5 septembrie
Temperaturile medii se vor situa peste cele normale pentru această perioadă, în toată țara, dar mai ales în regiunile vestice. Regimul pluviometric va fi în general apropiat de cel normal pentru a cest interval, în toate regiunile.
5 – 12 septembrie
Mediile valorilor termice se vor situa peste cele specifice pentru această săptămână, pe întreg teritoriul României. Cantitățile de precipitații estimate pentru această perioadă vor fi în general apropiate de cele normale, la nivelul întregii țări.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp