„Proiectele de lege ale PSD au în vedere o protecție reală a cetățenilor și a firmelor”

Camera Deputaților a adoptat vineri, în regim de urgență, mai multe proiecte de acte normative importante pentru cetățeni și firme, proiecte promovate de PSD.

Două dintre acestea vizează amânarea rambursării creditelor către bănci, la cerere, fără dobândă la dobândă, respectiv acordarea unor facilităţi fiscale contribuabililor persoane fizice şi juridice.

Parlamentarii PNL nu au votat aceste două proiecte de lege, iar PNL le-a contestat astăzi la Curtea Constituțională.

Distribuie prietenilor

Argumentând că Guvernul a luat deja măsuri în acest sens, cei de la putere omit să spună că între actele normative ale Executivului și cele ale PSD sunt diferențe majore.

În vreme ce ordonanțele emise de Guvern prevăd calcularea de dobândă la dobândă pentru ratele amânate la plată, iar accesul la anumite facilități fiscale este restrâns, proiectele de lege ale PSD au în vedere o protecție reală a cetățenilor și a firmelor, așa cum se întâmplă în alte state precum Spania, Franța sau Italia.

Românii trebuie să știe!