Proiectul prin care firma care a realizat lucrările la bariera din Prundu a solicitat aprobarea construirii unei noi clinici medicale pe strada Trivale a fost retras de pe ordinea de zi de către primarul Cristian Gentea. Consilierul local liberal Tiberiu Irimia a cerut amânarea luării unei decizii din cauză că documentațiile și lămurilile cerute de aleșii locali au venit foarte târziu, iar în studiul de însorire sunt neconcordanțe.
„Am primit o rectificare a studiului de însorire. Timpul scurt ne face să credem că însurirea nu se va face acolo. Va fi afectat vechiul bloc. Sunt lucruri care se bat cap în cap. Am cerut să ni se dea un răspuns că fiecare cameră a blocului sunt însorite. Sunt de părere că ar trebui amânat. Am primit dosarul acum o jumătate de oră și nu vreau să greșim” a spus liberalul Tiberiu Irimia.
Vă reamintim că O nouă clinică medicală și 10 locuințe se doresc a fi construite în cartierul Trivale din Pitești de către SC INTENS PREST SRL, firmă care a efectuat și lucrările de la bariera din Prundu. Firma a solicitat aprobarea în CL Pitești a Planului Urbanistic de Detaliu pentru „Construire imobil de servicii medicale și locuințe colective cu regim de înălțime P+4E, parțial P+2E, parțial P”, în Pitești, pe strada Trivale, nr.8, pe o suprafață de 661 mp.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp