PROTEST în fața Ministerul de Interne, după gafele repetate ale instituției conduse de Carmen Dan

DISTRIBUIȚI

Câteva zeci de persoane au protestat, marţi, în faţa sediului Ministerului Afacerilor Interne, susţinând că atât MAI cât şi alte instituţii ale statului sunt conduse de „oameni cu un nivel de cultură foarte scăzut”, ceea ce a dus la abuzuri prin amendarea de-a lungul timpului a mai multor protestatari #rezist.
„Ministerul confundă sărbătoarea Paştelui cu sărbătoarea Crăciunului – ceea ce s-a întâmplat în Vinerea Paştelui când un comunicat oficial al Inspectoratului General de Poliţie spunea că, cu ocazia sărbătorii Naşterii Domnului, ne urează Paşte Fericit. Este încă o dovadă că aceste instituţii sunt conduse de oameni cu un nivel de cultură foarte scăzut. Am văzut foarte clar ce s-a întâmplat la tribuna Parlamentului cu primul ministru care a avut un discurs complet – complet analfabet”, a declarat, marţi, Cristian-Mihai Dide, unul dintre cei mai „longevivi” protestatari din Piaţa Victoriei.
Cei prezenţi au adus în faţa Ministerului de Interne un brad pe care l-au „împodobit” cu amenzile primite de protestatari în urma prezenţei lor în Piaţa Victoriei şi în mai multe locuri unde au avut loc manifestaţii împotriva Guvernului.

„Acest brad se referă la Naşterea Domnului, pentru că Naşterea Domnului este în zona Crăciunului, nicidecum în cea a Paştelui, iar amenzile – am vrut să arătăm abuzul la care duce această incultură din instituţii. Deci, în momentul în care avem şefi şi directori în instituţii publice cu un nivel de cultură foarte scăzut, atunci se produc abuzuri şi noi primim amenzi pe bandă rulantă doar prin prisma faptului că vrem să atragem atenţia că ei nu ştiu să îşi facă treaba”, a mai spus Cristian-Mihai Dide.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here