
Răsturnare de situație de la ANM! Vremea se schimbă radical: când vine, de fapt, iarna în România.
Vremea se va menține mai caldă decât în mod obișnuit pentru această perioadă până la începutul lunii decembrie, când valorile termice vor reveni la normal, conform estimărilor meteorologilor. Odată cu răcirea vremii, precipitațiile din zonele montane se vor transforma în lapoviță și ninsoare.
CITEȘTE ȘI: Durere în Argeș! Cine este fetița de 2 ani moartă seara trecută într-o clinică stomatologică din București?
În săptămâna următoare, temperaturile vor fi ridicate în cea mai mare parte a țării, însă vor depăși considerabil normalul climatologic în special în sud-est. Ploile își vor face apariția treptat în jumătatea vestică, unde local se pot acumula cantități semnificative de apă. În masivele montane din nord sunt prognozate precipitații mixte, iar vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor, suflând cu putere la munte.
Pentru intervalul 17 – 24 noiembrie, valorile termice se vor situa peste cele specifice perioadei în toată România, cu o diferență mai pronunțată în regiunile sud-estice. Cantitățile de precipitații vor fi mai mari decât normalul în vestul țării și apropiate de medie în rest.
În săptămâna 24 noiembrie – 1 decembrie, temperaturile medii se vor menține ușor mai ridicate decât cele normale la nivel național, în special în sud-est. Regimul pluviometric va fi excedentar în nord și centru și apropiat de normal în celelalte zone.
În prima săptămână din decembrie, între 1 și 8, temperatura medie a aerului va ajunge la valori apropiate de cele normale pentru acest interval în toată țara. Se estimează un ușor deficit de precipitații în vest și nord-vest, în timp ce în restul teritoriului regimul pluviometric va fi normal.
Prognoza pentru săptămâna 8 – 15 decembrie indică medii ale valorilor termice apropiate de cele specifice perioadei la nivelul întregii țări. De asemenea, cantitățile de precipitații vor fi în limitele normale pentru acest interval.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) precizează că aceste estimări pentru patru săptămâni sunt realizate de Centrul European pentru Prognoze pe Medie Durată (ECMWF). Prognoza indică media săptămânală a abaterilor de temperatură și precipitații față de media perioadei 2005-2024 și nu poate anticipa fenomenele extreme de scurtă durată.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
