prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Rătești: Reabilitatea școlii din comună! Elevii vor beneficia de condiții la standarde europene!

Rătești: Reabilitatea școlii din comună! Elevii vor beneficia de condiții la standarde europene!

Lucrările de reabilitare și consolidare a Școlii Gimnaziale „Gheorghe I.C Brătianu” din comuna Rătești vor începe în curând. Primarul Cornel Petrică a anunțat recent că a finalizat proiectarea acestora și urmează emiterea ordinului de începere a lucrărilor. Investițiile vor fi realizate cu fonduri din bugetul local dar și cu sprijinul Consiliului Județean. Astfel, la începerea anului școlar, cei 200 de elevi care învață în școala din comuna Rătești, vor beneficia de condiții la standarde europene.

De asemenea, primarul Petrică a anunțat că a depus proiecte și pentru alte dotări ale unității de învățământ.

„Școala a accesat finanțare prin PNRR – Componenta C15 Educație, pentru dotarea cu mobilier, materiale didactice și echipamente digitale. Educația are prioritate și de aceea se fac permanent eforturi pentru a obține fonduri europene în scopul îmbunătățirii condițiilor de care beneficiază elevii din comuna noastră.”, a anunțat primarul Cornel Petrică.

Și cele două proiecte aprobate la finanțare în Programul ”Anghel Saligny” au intrat în linie dreaptă în vederea semnării contractelor cu Ministerul Dezvoltării. Cu fonduri guvernamentale, administrația comunei Rătești va asfalta mai multe drumuri locale, respectiv va introduce canalizare menajeră în două sate. Aproximativ patru milioane de lei au fost alocate pentru fiecare dintre cele două investiții.

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs