
RAZIE de amploare în Argeș! Polițiști în tot județul!
Polițiștii argeșeni au desfășurat, în ultimele 24 de ore, o amplă serie de acțiuni pentru menținerea ordinii publice și creșterea siguranței în trafic. Operațiunile au fost realizate împreună cu jandarmii și reprezentanți ai altor instituții, fiind vizate atât zonele aglomerate, cât și principalele cauze care pot genera incidente rutiere.
În total, oamenii legii au legitimat 1.452 de persoane și au verificat 1.098 de autovehicule. În urma abaterilor constatate, au fost aplicate 436 de sancțiuni contravenționale, valoarea amenzilor depășind 103.000 de lei.
Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea legislației rutiere. Potrivit datelor transmise de polițiști, 362 de amenzi au fost date în baza O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice.
Alte 56 de sancțiuni au fost aplicate pentru încălcarea prevederilor Legii 61/1991 privind normele de conviețuire socială, restul vizând alte acte normative.
Acțiunile au urmărit în special prevenirea criminalității stradale, a faptelor contra patrimoniului și a actelor de violență, dar și menținerea unui climat de ordine și siguranță în zonele în care se înregistrează aglomerări de persoane.
În același interval, polițiștii argeșeni au primit 115 apeluri prin Serviciul Național Unic pentru Apeluri de Urgență 112.
Dintre acestea, 51 de apeluri au necesitat deplasarea echipajelor pentru verificări, iar în urma intervențiilor s-a stabilit că 9 apeluri au fost false sau abuzive.
O atenție deosebită a fost acordată siguranței în trafic. Polițiștii Serviciului Rutier Argeș, împreună cu structurile rutiere din municipii și orașe, au desfășurat acțiuni pentru combaterea principalelor cauze generatoare de accidente.
Într-o singură zi au fost organizate 132 de filtre rutiere, unele dintre acestea în colaborare cu structurile de ordine publică, RAR și ISCTR.
Polițiștii au efectuat 362 de testări cu aparatele din dotare pentru depistarea consumului de alcool sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Bilanțul controalelor rutiere arată că au fost aplicate 362 de sancțiuni, cu o valoare totală de peste 90.000 de lei.
În urma abaterilor constatate, polițiștii au dispus și măsuri complementare: 15 permise de conducere au fost reținute, iar 18 certificate de înmatriculare au fost retrase.
Din totalul sancțiunilor rutiere, 51 au fost aplicate pentru încălcarea regimului legal de viteză.
În două situații, șoferii au depășit limita legală cu mai mult de 50 km/h, fapt care a dus și la reținerea permiselor de conducere în vederea suspendării dreptului de a conduce.
Polițiștii anunță că astfel de acțiuni vor continua în județ, obiectivul fiind prevenirea faptelor antisociale și reducerea riscului de producere a unor evenimente rutiere.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
