
În ultimele 24 de ore, polițiștii rutieri argeșeni au continuat acțiunile pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de evenimente rutiere, în mod deosebit a conducerii sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv.
Ca urmare a abaterilor constatate în ziua de duminică, au fost aplicate 379 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de peste 85.000 de lei. Totodată au fost reținute, în vederea suspendării dreptului de circulație, 42 de permise de conducere și au fost retrase 12 certificate de înmatriculare.
Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier Argeş şi cei ai structurilor rutiere municipale şi orăşeneşti vor continua acţiunile pentru prevenirea evenimentelor rutiere, precum şi pentru conştientizarea de către conducătorii auto a riscurilor la care se expun prin nerespectarea regulilor de circulaţie.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
