ULTIMĂ
ORĂ

Refugiați afgani în Argeș? Unde ar putea fi cazați?

Argeșul nu se află deocamdată pe lista județelor care au centre pentru refugiați, însă primul-ministru, Florin Cîțu, a declarat recent că o poziție privind cota de imigranți afgani ce urmează să fie primiți în România va fi stabilită într-o viitoare ședință a CSAT. În urmă cu câțiva ani s-a mai încercat crearea unui astfel de centru în Argeș, mai exact la Nucșoara, însă s-a renunțat la idee. De data aceasta s-ar putea ca Argeșul să fie printre județele ce primesc refugiați.

2700 de cetățeni afgani sunt deja refugiați în România

Numărul cetățenilor afgani care vor ajunge  legal sau ilegal în România va crește considerabil în următoarea perioadă potrivit specialiștilor, țara noastră fiind deja tranzitată de cei care fug din calea talibanilor. Potrivit datelor oficiale, în 2021, au fost depistaţi 8.758 de cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat. Dintre aceștia, 2700, adică mai mult de o treime, sunt refugiați din Afganistan.

Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI) este instituția care gestionează cererile de protecție și de azil din partea refugiaților descoperiți pe teritoriul României. „Din totalul cererilor de protecție înregistrate anul acesta, 2700 au venit din partea cetățenilor afgani, un număr în creștere ca dinamică față de anul trecut. Cei mai mulți dintre ei au fost descoperiți în zona de vest a țării, la granița cu Serbia. Ei cer o formă de protecție din partea statului român. Motivele invocate țin de persecuțiile religioase și pedepse inumane la care au fost supuși în propria țară. Colegii noștri analizează fiecare cerere în parte și se pronunță pe ele. Dacă există un risc serios asupra vieții solicitanților, ei primesc protecție din partea statului, încep o perioadă de integrare, apoi încearcă să-și refacă viața pe teritoriul României”, a declarat recent comisarul de poliție Ermina Mihai, purtătorul de cuvânt al Inspectoratul General pentru Imigrări.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.