prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Reguli noi în sensul giratoriu! Schimbările pe care șoferii nu le știu!

Reguli noi în sensul giratoriu! Schimbările pe care șoferii nu le știu!

Mulți șoferi nu sunt familiarizați cu corectitudinea semnalizării și încadrarea pe bandă atunci când virează stânga într-un sens giratoriu, ceea ce poate crea confuzie și chiar riscuri de accidente rutiere. Conform legislației, orice manevră de schimbare a direcției de mers, chiar și pe drumuri cu prioritate, trebuie semnalizată. Astfel, șoferul trebuie să anunțe ceilalți participanți la trafic cu privire la direcția în care intenționează să se deplaseze.

CITEȘTE ȘI: Registrul Auto Român-avertisment dur pentru șoferi! Amenzile sunt uriașe!

Când este necesară semnalizarea?

Semnalizarea schimbării direcției este esențială pentru prevenirea accidentelor rutiere. Conform Articolului 116 din Codul Rutier, toți conducătorii auto sunt obligați să semnalizeze schimbarea direcției, depășirea, oprirea și punerea în mișcare a vehiculului. De asemenea, atunci când efectuezi o întoarcere a vehiculului, fie prin manevrare înainte și înapoi, fie prin viraj, trebuie să semnalizezi.

Semnalul trebuie dat cu cel puțin 50 de metri înainte de viraj în localități și cu cel puțin 100 de metri înainte în afara localităților. În cazul unei defecțiuni a vehiculului și opririi pe marginea drumului, șoferul este obligat să activeze luminile de avarie.

Cum trebuie semnalizat și în ce mod te încadrezi pe bandă la virajul stânga într-un sens giratoriu?

Legea prevede că șoferul trebuie să semnalizeze întotdeauna când schimbă direcția de mers, inclusiv atunci când trece de pe o bandă pe alta, iar semnalul trebuie dat înainte de efectuarea manevrei. În cazul unui sens giratoriu cu mai multe benzi, dacă intenționezi să virezi stânga, trebuie să alegi banda din stânga înainte de a intra în intersecție.

„M-am încadra pe banda din stânga pentru a vira stânga sau a face o întoarcere. Pătrund în sensul giratoriu tot pe banda din stânga și, înainte de a ieși, mă asigur din dreapta. Deși este legal, nu recomand să virezi stânga de pe banda 1 într-un sens giratoriu cu mai multe benzi, deoarece poți crea confuzie în trafic și risca un accident,” a declarat polițistul Tavi Perțea într-un interviu pentru ProMotor.

Este important să fii atent la marcajele și indicatoarele rutiere din zona sensului giratoriu, care pot interzice, de exemplu, efectuarea virajului la stânga de pe banda 1 sau impun alte reguli privind circulația pe anumite benzi.

„Semnalizarea este crucială. Dacă virezi stânga, semnalizezi în permanență stânga până când ți se permite să ieși din sensul giratoriu. După aceea, semnalizezi dreapta, te asiguri și, dacă este necesar, acorzi prioritate înainte de a părăsi intersecția,” a explicat Tavi Perțea.

Sancțiuni pentru nerespectarea semnalizării

Nerespectarea obligației de semnalizare a manevrelor de schimbare a direcției de mers constituie contravenție și se sancționează conform Legii 195/2002. Șoferii care nu semnalizează corect când intră sau ies din sensul giratoriu pot fi amendați cu 2-3 puncte de amendă, adică între 330 și 495 de lei.

De asemenea, la intersecțiile cu sens giratoriu, șoferii trebuie să respecte regulile de circulație pe benzi, să semnalizeze din timp părăsirea intersecției și să se asigure că nu perturbează traficul sau pun în pericol siguranța altor participanți. Astfel, semnalul stânga trebuie menținut până la părăsirea sensului giratoriu, iar înainte de a ieși, șoferul trebuie să activeze semnalul dreapta și să acorde prioritate atunci când este cazul.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs