prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

Remiză, cu inima!

Sosiţi la Piteşti din postura de mari favoriţi, handbaliştii de la HCM Baia Mare au tremurat în finalul meciului cu HC Argeş, iar după ce a sunat gongul au răsufat uşuraţi că n-au pierdut.
Debut de vis pentru piteşteni
Debutul meciului disputat sâmbătă, în Sala Sporturilor Trivale, a fost unul de vis pentru piteşteni, care în min. 10 conduceau cu un incredibil 7-2, pe tabela de marcaj.  Speriaţi de ce li se întâmplă, oaspeţii au început cursa de urmărire, iar gura de foc, Stamate, jucător de lot naţional, care măsoară 2,10 metri, a zdruncinat în repetate rânduri plasa porţii piteştene. Astfel, la pauză, scorul a fost egal, 16-16, iar partea secundă a fost demenţială. Băimărenii, care au un buget de 17 miliarde de lei, fiind cea mai bogată echipă din eşalonul secund, s-au desprins cel mai mult la două goluri. De partea cealaltă, Piteştiul a demonstrat că are inimă, iar publicul a fost jucătorul în plus care a anulat valoarea şi bogăţia celor de la HC Baia Mare.
Golul din ultima secundă
Suspansul s-a prelungit astfel până în ultimele secunde ale confruntării. Cu 20 de secunde înainte de expirarea timpului regulamntar, oaspeţii, care au beneficiat şi de ajutorul brigăzii de arbitrii, conduceau cu un gol diferenţă pe tabelă. Spectatorii au urmărit cu sufletul la gură ultimul atac. Acum ori niciodată! Cadar pătrunde la linia de nouă metri şi scoate imposibilul. Fault şi eliminare la Stamate, turneul de control din defensiva băimăreilor. Suntem cu doi oameni în plus pe teren, după ce piovtul Văduva şi-a luat tricou de portar. Repune Mihalache, pasă pentru Cadar, care îşi ia inima în dinţi şi trage la poartă, aproape cu ochii închişi. E gol, golul care consfinţeşte remiza, scor 27-27. Jucătorii lui Titel Răduţă, tehnician care a făcut minuni pe marginea terenului, prin schemele gândite, se bucură la centru terenului, ca nişte copii scoşi la joacă. De partea cealaltă, băimărenii părăsesc tăcuţi terenul, aproape în genunchi. Au învăţat o lecţie mare…. Nu este suficient să ai bani şi valoare ca să învingi în sport. Mai este nevoie de ceva esenţial. De voinţă, atitudine, dar mai ales, inimă. Felicitări băieţilor de la HC Argeş! A fost o remiză cât o victorie, care ne păstrează în cărţile pentru promoarea în Liga Naţională.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs