
REVOLUȚIE la Dacia: PATRU maşini electrice până în 2030 şi apariţia noului Striker! Ce se întâmplă cu Sandero?
Dacia a trasat direcțiile strategice pentru următorii ani, vizând o transformare majoră a portofoliului său până în 2030. Producătorul de la Mioveni mizează pe o ofensivă electrică, consolidarea prezenței în segmentul SUV-urilor compacte și lansarea unor modele noi, precum crossover-ul Striker. Conform unui comunicat al companiei, acest demers face parte din viziunea globală „futuREady” a Grupului Renault.
Până la finalul acestui deceniu, Dacia intenționează să aducă pe piață patru vehicule complet electrice. Primul pas va fi făcut chiar în cursul acestui an, prin introducerea unui model electric de oraș (segmentul A). Acesta va fi construit pe platforma RGEV small a grupului și va fi produs pe continentul european. Prețul estimat de pornire va fi de sub 18.000 de euro, menținând promisiunea mărcii de a oferi soluții de mobilitate accesibile.
„Dacia îşi asumă o tranziţie accelerată către mobilitatea electrică, cu patru modele 100% electrice care vor fi lansate până în 2030. Primul pas în această direcţie va fi făcut chiar anul acesta, odată cu lansarea unui nou model electric din segmentul A, construit pe platforma RGEV small a Renault Group şi produs în Europa. Dezvoltat în mai puţin de 16 luni, acest model reflectă perfect ADN‑ul Dacia, având un preţ de pornire sub 18.000 de Euro”, se precizează în comunicatul oficial.
În prezent, aproximativ un sfert din vehiculele vândute de Dacia sunt electrificate. Totuși, constructorul anticipează o creștere semnificativă, estimând că două treimi din livrările sale vor fi reprezentate de modele hibride sau electrice în viitorul apropiat, datorită noilor tehnologii implementate.
Un alt pilon central al strategiei este extinderea în segmentul C. După debutul modelului Bigster, constructorul vrea să crească ponderea mașinilor compacte în totalul vânzărilor de la 20% la aproximativ 33% în anii următori.
„Startul a fost deja promiţător cu Bigster. Pe baza acestei dinamici, Dacia îşi propune să crească ponderea vehiculelor din segmentul C de la o cincime în prezent, la o treime în anii următori. Pentru a avansa pe această direcţie, Dacia dezvăluie Striker, un crossover electrificat, surprinzător şi dinamic”, au transmis reprezentanții companiei.
Noul model Striker, un crossover cu o lungime de 4,62 metri, va fi prezentat integral în luna iunie și va beneficia de motorizări diverse, incluzând variante hibride, versiuni 4×4 și motorizări pe GPL. Prețul de pornire vizat pentru acest model este sub pragul de 25.000 de euro. Vehiculul este descris ca având o siluetă aerodinamică și o parte frontală verticală, evidențiată de noua identitate vizuală a mărcii.
„Liniile sale dinamice, silueta aerodinamică şi partea frontală verticală sunt puse în valoare de noua semnătură luminoasă Dacia. O atenţie deosebită a fost acordată detaliilor de design, inclusiv ornamentelor specifice ale portierelor faţă şi benzii negre lucioase care uneşte blocurile optice spate, evidenţiată de o textură tehnică ce accentuează caracterul modern şi robust al vehiculului”, arată Dacia în descrierea noului model.
Evoluția mărcii va cuprinde și cel mai popular model al său, Sandero. Viitoarea generație va adopta o strategie „multi-energie”, oferind motorizări adaptate noilor cerințe de mediu și electrificării, fără a renunța la accesibilitate.
Conform producătorului, „viitoarea generaţie Sandero va oferi o gamă completă de motorizări multi‑energie, adaptată nevoilor clienţilor şi perfect aliniată strategiei de electrificare a mărcii. În acelaşi timp, Sandero va rămâne referinţa segmentului său în ceea ce priveşte raportul preţ-prestaţii”.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
