România U20 a început Elite League cu o înfrângere, scor 2-3, în fața reprezentativei Germaniei. Burnete a deschis scorul în minutul 25 cu un şut la colţul lung, după ce anterior Musi a încercat să finalizeze. În minutul 49 românii au adus al doilea gol după o lovitură de la 11 metri marcată de Alexandru Musi.
La jumătatea reprizei nemţii au întors scorul, cu o bară-gol din careu. În minutul 79 naţionala a fost egalată printr-un gol de al lui Pejcinovic, iar în minutul 88, Ansah a reuşit „dubla” şi a adus scorul la 3-2 pentru oaspeţi.
Germania s-a impus în fiecare meci pe care la avut cu reprezentativa României la nivelul Under20 – 0-4 în deplasare în octombrie 2021, 0-1 acasă în septembrie 2022, 0-1 acasă în noiembrie 2023 şi 2-3 la Arad. Tricolorii vor juca următorul meci pe 10 septembrie, cu Anglia, pe stadionul ”Edgeley Park” din Stockport (ora 21:00).
Lotul României
Antrenor: Costin Curelea
Portari: Ștefan Lefter (Corvinul Hunedoara), Denis Oncescu (CFC Argeș), Paul Toroc (CSM Slatina);
Fundași: David Maftei (Oțelul Galați), Andrei Dorobanțu (Unirea Slobozia), Matteo Duțu (AC Milan / Italia), Ionuț Pop (Corvinul Hunedoara), Răzvan Pașcalău (Dinamo București), Mario Tudose (CFC Argeș), Alexandru Șuteu (FC Voluntari), Robert Bădescu (CS Mioveni);
Mijlocași: Denis Rența (CSM Focșani), Robert Jalade (FC Sevilla / Spania), Andrei Florea (Juventus Torino / Italia), Antonio Bordușanu (Dinamo București), Andres Șfaiț (Salernitana / Italia), Eduard Radaslavescu (Farul Constanța), Alexandru Musi (FCSB), Ștefan Bană (Universitatea Craiova), Omar El Sawy (Rapid București), Adrian Caragea (Dinamo București),
Atacanți: Rareș Burnete (Lecce / Italia), Alexandru Stan (FC Buzău).
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp