
Specialiștii în domeniu lansează un avertisment sumbru și susțin că, în cazul în care nu vor fi luate măsuri urgente, România se va confrunta cu cea mai mare criză economică din ultimii 30 de ani. „Dacă nu se iau măsuri radicale urgente privind intervenţia publică, reglementarea preţurilor la energie şi gaze naturale pe durată limitată, după aprilie 2022 România va resimți cea mai mare criză economică şi socială din ultimii 30 de ani”, a precizat recent analistul economic Cristian Socol.
„Aceasta criză ne va distruge. Nu mai avem timp să așteptăm”
„Se poate şi sunt soluţii. Este necesară doar o corelare a ceea ce piaţa dorește şi are nevoie de sprijin în astfel de situații cu cei care sunt la guvern. Totuși piaţa cere ceva iar guvernanţii vin cu altceva care nu răspunde nevoilor actuale.
Întrebarea este sunt acestea soluțiile cele mai bune? Din păcate nu se acceptă argumente. Plafonarea si reducerea de TVA nu este o soluţie pentru România astăzi sau sunt soluţii aplicabile dar pe termen scurt. Aceasta criza va distruge şi ultima brumă de agenți economici cu capital autohton. Probabil că asta este şi interesul în spate şi nu înțeleg de ce. Care este soluția? Nici una. O promisiune de la 1 aprilie, dată care pentru români este o glumă proastă. Nu mai avem timp să așteptăm.”, a declarat recent Orlando Teodorovici, fost ministru de Finanțe pentru Antena 3.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
