ULTIMĂ
ORĂ

S-a aflat! Ce autostrăzi și drumuri expres vor fi deschise în acest an? Lista completă!

S-a aflat! Ce autostrăzi și drumuri expres vor fi deschise în acest an? Lista completă!

Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a actualizat lista proiectelor de infrastructură rutieră care vor fi finalizate în anul 2025. Potrivit datelor oficiale, bilanțul acestui an va aduce 131,86 kilometri de drumuri de mare viteză – autostrăzi și drumuri expres – care vor intra efectiv în circulație, marcând un pas important în modernizarea rețelei rutiere naționale.

CITEȘTE ȘI: Ultimă oră! Un nou „Transfăgărășan” se construiește în România! Ce județe va traversa?

Potrivit CNAIR, lista lucrărilor finalizate include tronsoane esențiale din mai multe regiuni ale țării, contribuind la conectivitatea rutieră între sudul, estul și centrul României.

Autostrada A0 – Inelul de Centură al Capitalei

  • Sectorul Nord, Lotul 4 Pantelimon – Glina (4,47 km)
    Finalizarea acestui tronson va permite închiderea inelului de nord al autostrăzii de centură a Bucureștiului, un proiect strategic menit să decongestioneze traficul din jurul Capitalei și să asigure legătura rapidă cu principalele coridoare rutiere.

Autostrada Ploiești – Buzău (A7)

  • Lotul 2 Mizil – Pietroasele (28,35 km)

  • Lotul 3 Pietroasele – Municipiul Buzău (13,9 km)
    Aceste două loturi fac parte din Autostrada Moldovei (A7), unul dintre cele mai ambițioase proiecte de infrastructură din România. Finalizarea lor va asigura continuitatea circulației rapide între Ploiești și Buzău, reducând semnificativ timpii de transport și riscul de accidente.

Autostrada Focșani – Bacău (A7)

  • Lotul 1 Focșani – Domnești Târg (35,6 km)

  • Lotul 2 Domnești Târg – Răcăciuni (38,78 km)
    Aceste segmente completează o parte vitală a autostrăzii A7, permițând circulația neîntreruptă pe o rută de mare viteză între Capitală și județul Bacău. Practic, după finalizarea lucrărilor, șoferii vor putea evita DN2 – cunoscut și sub denumirea de „Drumul Morții” – una dintre cele mai periculoase artere din țară.

Drumul expres DEx6 Brăila – Galați

  • Tronsonul Brăila – Galați (10,76 km)
    Finalizarea acestui drum expres va lega direct două dintre cele mai importante orașe din estul țării, contribuind la dezvoltarea economică regională și la fluidizarea traficului în zona Dunării inferioare.


Conexiune strategică: Capitala – Bacău, complet pe autostradă

Cea mai importantă realizare prevăzută pentru 2025 este faptul că, odată cu inaugurarea tronsoanelor menționate, România va avea în sfârșit o legătură rutieră continuă de mare viteză între București și județul Bacău.
Această conexiune va transforma radical mobilitatea în zona Moldovei, oferind o alternativă sigură și rapidă la vechiul DN2. De asemenea, se estimează că timpul de deplasare între Capitală și Bacău va scădea cu până la două ore, în funcție de trafic.


S-a aflat! Ce autostrăzi și drumuri expres vor fi deschise în acest an? Lista completă!

Pe măsură ce toamna se apropie de final, „sezonul lucrărilor” intră în perioada critică. În lunile de iarnă, multe dintre șantierele de infrastructură sunt nevoite să suspende activitățile, din cauza condițiilor meteorologice nefavorabile.

Lucrările se sistează în funcție de condițiile meteorologice, dar antreprenorii decid ce tipuri de lucrări pot executa în funcție de condițiile atmosferice. De exemplu, în tuneluri se pot efectua anumite lucrări care în exterior nu pot fi făcute”, a explicat Alin Șerbănescu, purtătorul de cuvânt al CNAIR, pentru Ziare.com.

Astfel, deși activitatea va fi redusă în sezonul rece, acolo unde condițiile o vor permite, constructorii vor continua lucrările, în special cele care nu depind de temperaturi ridicate sau de lucrări de asfaltare.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.