Prostituata care a omorât alături de soțul ei un bărbat într-un bloc din cartierul Banat a povestit cu lux de amănunte tragedia care a zguduit o întreagă țară. Femeia, cunoscută în domeniul prostituției din Pitești și din București, a fost contactată prin WhatsApp de către victimă și au stabilit să se întâlnească a doua zi pentru a întreține relații sexuale contracost. Zi și făcut, doar că finalizarea nu a fost una dorită de nimeni, ci s-a terminat cu o crimă.
„Am mai continuat actul sexual 2-3 minute”
După ce s-au întâlnit, prostituata i-a cerut bărbatului să o lase câteva minute pentru a se aranja, iar ulterior cei doi au mers în cameră unde au început să întrețină relații sexuale. La un moment dat, femeia de moravuri ușoare a fost sunată de către soțul său, nimeni altul decât „peștele” ei, motiv pentru care bărbatul s-a arătat deranjat. Ulterior, bărbatul a mers și a luat banii dintr-un dulap unde îi ținea femeia.
CITEȘTE ȘI: ÎNFIORĂTOR! UN NOU DOSAR DE SCLAVIE EXPLODEAZĂ ÎN ARGEȘ! PERCHEZIȚII DE AMPLOARE!
„După întreţinea raportului sexual normal, acesta s-a dat jos de pe mine şi am constatat că nu ejaculase. În timpul actului sexual, s-a dezbrăcat de la brâu în jos, rămânând doar în tricou. Tricoul avea un buzunar în care se afla un briceag. În continuare, după ce s-a dat jos de pe mine, acesta s-a deplasat la dulap şi a luat suma de 200 de lei pe care mi-o dăduse înainte. Precizez că, în timpul actului sexual sunase soţul meu care m-a întrebat cât mai durează, iar eu i-am spus că mai durează puţin, iar clientul s-a arătat uşor nemulţumit, sens în care mi-a spus că nu-i place să fie deranjat. Atunci eu i-am explicat că, atunci când sună soţul meu, eu îi răspund, nu la alti clienti, iar după acest moment am mai continuat actul sexual 2-3 minute” a declarat inculpata în fața anchetatorilor.
„Am văzut negru în fața ochilor, am făcut spume la gură în mod real”
După ce a luat banii, bărbatul i-a cerut prostituatei să îi prezinte pe soțul său. Și asta, cel mai probabil, pentru a verifica dacă este același „pește” cu care a avut un conflict asemănător cu un an înainte de producerea crimei. Femeia i-a explicat că nu are cum, moment în care bărbatul a scos un briceag și a tăiat-o la mână pe femeia. Atunci, aceasta a mers în dormitor, a luat cuțitul pe care îl ținea pentru autoapărare și a plecat după client ep casa scării.
„După ce a luat suma de bani, clientul mi-a zis că vrea să-l vadă pe soţul meu, deoarece i-a desfigurat un prieten şi vrea să vadă dacă e el acea persoană. Eu i-am spus că bărbatul meu nu face asa, că greșește şi în acel moment a scos briceagul de la tricou şi m-a tăiat pe mâna stângă. După ce m-a tăiat, a ieşit dezbrăcat pe coridor şi s-a îmbrăcat acolo, iar eu am închis uşa după el. Atunci mi-am dat seama că am fost tăiată pe mână şi am intrat într-o stare de panică, am vazut negru in fata ochilor, am făcut spume la gură în mod real, m-am îndreptat către pat şi de acolo, de sub pătură, am luat cuţitul pe care îl deţineam pentru autoapărare. Acel cuţit era de culoare gri, avea pumnal, mi-l cumpărase soţul meu cu câteva zile înainte de la un magazin chinezesc. Precizez că soţul meu cumpărase 2 cutiţe unul pentru mine, iar unul pentru el. Cuţitul lui era de culoare neagră, uşor curbat. Soţul meu purta acest cuţit în permanenţă asupra sa, ţinându-l la şold în partea dreaptă. În momentul în care a plecat la magazin, îl avea asupra sa” a mai adăugat prostituata.
„Nu i-am spus nimic, l-am lovit în spate în zona umărului”
Femeia a coborât după client, iar între etajul 1 și parter, l-a înjunghiat în spate. Chiar în acele momente, a intrat și soțul cău care, de asemenea avea un cuțit asupra sa, și l-a înjunghiat în zona piciorului pe bărbat.
„După ce am luat cuţitul de sub pătură, fiind panicată, într-o stare deprimantă, am mers frumos după client, având cuţitul în mâna dreaptă şi l-am prins din urmă între etajul 1 şi parter. Când am ajuns lângă el, nu i-am spus nimic, l-am lovit în spate în zona umărului o dată. Acesta strigând „Aoleu, criminala!”, iar în acel moment, în timp ce mă aflam cu victima pe scări între etajul unu şi parter, a intrat în scară soţul meu şi ne-a văzut direct pe trepte. În acel moment eu i-am aplicat victimei o lovitură de cuţit la piciorul stâng, in pulpă, iar soţul meu a scos cuţitul pe care-l avea asupra lui şi i-a aplicat victimei o lovitură în genunchi, cred că în os, în partea dreaptă, astfel lovindu-l amandoi concomitent” a continuat femeia.
„Mor, Mor!”
Loviturile de cuțit date de soțul femeii de moravuri ușoare au continuat. Prima dată în zona uneia dintre mâini, iar ulterior asupra corpului. Femeia s-a ascuns inițial sub casa scării, iar ulterior a fugit panicată în casă.
„Eu m-am speriat, mi s-a făcut rău, însă am mai apucat să văd cum soţul meu i-a mai dat o lovitură cu cuţitul într-una din mâini, nu pot spune exact dacă dreapta sau stânga, eu ascunzându-mă sub casa scării. De acolo am auzit cum victima spunea „Mor, Mor!” şi am văzut cum se ţinea de mână pentru că-i ţâşnea sânge de unde soţul meu îl lovise cu cuţitul. Consider că am reacționat de aşa natură din cauza depresiei pe care o am de o lungă perioadă datorită traiului pe care l-am avut lângă soţul meu. Victima se ținea de mână, soţul meu a continuat să-l lovească cu cuțitul, nu știu exact unde şi cum, deoarece am trecut pe lângă ei şi m-am dus înapoi în garsonieră. În momentul în care am trecut pe lângă aceştia, victima a apucat să dea cu piciorul în telefonul pe care-l aveam în mâna stângă, acesta căzând si spărgându-se” se mai arată în declarația dată în fața anchetatorilor.
„Un domn poliţist îi ţinea apăsat pe o rană de la mână tricoul soţului meu”
După cea fugit în casă, femeia s-a pus în pat să se liniștească. Doar că, la câteva momente, soțul său a intrat în viteză șia luat un prosop spunându-i partenerii de viață că bărbatul care îi fusese client moare. Au coborât amândoi, dar nu înainte de a ascunde cuțitele.
„Eu am intrat în garsonieră şi m-am întins pat, de teamă să nu fac şi al 3-lea preinfarct. La scurt timp am auzit când soţul meu a revenit şi el în garsonieră, căutând un prosop, spunând că moare omul. Am constatat că soţul adusese în casă cuţitul cel negru, cu care lovise victima, l-am văzut pe masa din bucătărie curat, nu ştiu când a apucat să-l spele. Precizez că, cuţitul meu, l-am pus iniţial pe masa din garsonieră, iar când mi-am revenit l-am pus într-un adidas din dulap. Ambele cuţite au fost găsite de organele de poliţie în locurile pe care eu le-am indicat. Când l-am văzut pe soţul meu coborând cu prosopul, l-am urmat şi eu pe scări şi ajunsă jos, am constatat că persoana vătămată se afla pe banca scării, sângera foarte rău. Un domn poliţist îi ţinea apăsat pe o rană de la mână tricoul soţului meu, iar soţul meu i-a dat domnului poliţist prosopul ca să înlocuiască tricoul. Precizez că eu nu am apucat să povestesc soțului meu derularea evenimentului, noi nu am apucat să vorbim deloc, probabil acesta a dedus cele întâmplate la faţa locului.
„Victima nu ne-a atacat cu nici un obiect tăietor – înţepător”
În timpul audierilor, femeia a recunoscut că bărbatul pe care l-a avut client nu a avut briceagul asupra sa în timpul conflictului. De asemenea, aceasta a recunoscut că două persoane au fost martore la evenimentul tragic.
„În timpul conflictului de pe casa scării, nu am observat ca victima să aibă sau nu asupra sa briceagul pe care-l văzusem anterior în garsonieră. Victima nu ne-a atacat cu nici un obiect tăietor – înţepător, singurele lovituri pe care le-a aplicat victima au fost 2 lovituri cu piciorul în soţul meu şi un picior în mâna mea, lovitură care a determinat căderea şi spargerea telefonului. Consider că voia să dea cu piciorul în cuţitul pe care-l aveam în mâna dreapta, nu în telefon. Menţionez că atunci când i-am aplicat eu loviturile, atât singură, cât şi împreună cu soţul meu pesoanei vătămate, nu era nimeni pe casa scării. Ulterior, după ce m-am ascuns sub casa scării, iar soţul meu i-a aplicat în continuare lovituri de cuţit victimei, a fost văzut de către un bărbat înalt, cu ochii albaştri şi îmbrăcat în tricou roşu, despre care am aflat ulterior că se numeşte XX. Am observat şi alţi 2 bărbaţi de statură mijlocie, iar unul cred că purta ochelari care au văzut când soţul meu i-a aplicat loviturile victimei… Recunosc şi regret fapta comisă.” se mai artă în declarația femeii.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp