prima-proinstal
Obiectiv de Argeș
Dacia Duster

S-a decis! Când este legal să aplici folie fumurie pe geamul mașinii? Toți șoferii trebuie să știe!

S-a decis! Când este legal să aplici folie fumurie pe geamul mașinii? Toți șoferii trebuie să știe!

Un subiect controversat și neștiut de mulți șoferi îl reprezintă foliile auto. Mulți șoferi se întreabă, în continuare, dacă este legal să îți pui folii auto pe geamurile mașinii sau care sunt situațiile legale în care poți face acest lucru fără să primești amendă.

CITEȘTE ȘI: Atenție șoferi! Apar sute de radare pe străzile din România! Unde vor fi amplasate?

Reprezentanții RAR vin în ajutorul șoferilor și explică toate prevederile legale aplicabile foliilor auto în România.

„Dacă nu aveți timp să parcurgeți tot textul, este important să rețineți procentul de transparență de cel puțin 70% pentru geamurile aflate în câmpul de vizibilitate principal al conducătorului auto. În caz contrar, va trebui să citiți postările noastre despre redobândirea certificatului de înmatriculare. Dacă v-am captat atenția, înseamnă că v-ați gândit sau că aveți deja folii montate pe geamurile autovehiculului și sigur doriți informații corecte, dincolo de miturile moderne despre acest subiect.

Foliile auto reprezintă o soluție populară pentru îmbunătățirea aspectului, confortului și siguranței în autovehicule. Totuși, este important să cunoaștem prevederile legale aplicabile în România pentru a ne asigura că foliile sunt montate într-un mod corespunzător și asigură vizibilitatea necesară pentru circulația pe drumurile publice în condiții de siguranță.

Folia trebuie să fie certificată RAR

În primul rând, folia pentru geamurile auto trebuie să fie certificată de RAR și marcată corespunzător, în conformitate cu prevederile Cap. V din Reglementările privind certificarea produselor şi a materialelor de exploatare utilizate la vehiculele rutiere în vederea introducerii pe piaţă sau a punerii la dispoziţie pe piaţă în România – RNTR 4. Te întrebi cum recunoști o folie certificată RAR? Simplu, acestea trebuie să aibă aplicat un timbru care conține numele foliei și numărul certificatului de conformitate RAR.

Declarație de conformitate de la atelier

În urma aplicării foliilor, atelierul trebuie să elibereze clientului și o declarație de conformitate, care atestă conformitatea vehiculului supus modificării cu cerințele reglementate de admitere și menținere în circulație. Acordați atenție și verificați mereu ca datele de pe timbrul foliei să corespundă cu cele din declarația de conformitate emisă.

Foliile trebuie aplicate de un operator autorizat RAR

În al doilea rând, aceasta trebuie să fie aplicată de un operator economic autorizat de RAR pentru această activitate. Lista atelierelor autorizate o puteți consulta pe site-ul oficial al Registrului Auto Român, www.rarom.ro, secțiunea OCS-Autorizări/Certificări.

Este esențial ca montarea să respecte condiția de vizibilitate stabilită de lege, iar stratul aplicat să fie uniform şi să nu creeze distorsiuni. În general, foliile auto pentru geamuri se împart în două categorii:

  • folii antiefracție, care au un rol de protecție împotriva spargerii geamului și au o transparență mare;
  • folii solare, al căror rol principal este de a oferi o protecție împotriva pătrunderii razelor solare. Evident, datorită rolului lor, acestea din urmă vor avea o transparență mai mică și sunt aplicate cu preponderență pe geamurile spate și lunetă.

Procent de transparență de cel puțin 70% pentru geamurile aflate în câmpul de vizibilitate

Conform RNTR 1, geamurile aflate în câmpul de vizibilitate principal al conducătorului auto trebuie să aibă un factor de transmisie normală a luminii de cel puţin 70%. Câmpul de vizibilitate principal al vehiculului este format din parbriz și geamurile laterale faţă, luneta nefăcând parte din câmpul principal de vizibilitate în cazul autovehiculelor dotate şi cu oglinzi laterale.

Este important ca, înainte de montarea foliilor, să vă asigurați că ansamblul geam-folie respectă cerințele de mai sus privind transparența minimă.

Verificarea transparenței ansamblului geam-folie trebuie atent făcută

Trebuie să aveți în vedere faptul că unii producători auto pot să aplice din fabrică anumite tratamente ale geamurilor laterale ale vehiculelor, astfel ele fiind livrate cu o transparență între 75-85% adică având un grad de opacitate sau o ușoară nuanță fumurie. În aceste cazuri, modificarea transparenței pe care doriți să o realizați prin aplicarea foliei pentru geamurile laterale față nu poate fi una substanțială, fapt pentru care verificarea transparenței ansamblului geam-folie trebuie atent făcută, anterior montării, pentru a se asigura respectarea cerințelor legale.

Nerespectarea prevederilor atrage respingerea vehiculului la ITP sau reținerea certificatului de înmatriculare

Alegeți să vă informați corespunzător înaintea efectuării unor modificări ale geamurilor vehiculelor, în primul rând pentru siguranța dumneavoastră și a celorlalți participanți la trafic. Un grad scăzut de vizibilitate sau cu distorsiuni, create în urma oricăror tratamente sau folii necorespunzătoare aplicate pe geamurile vehiculului, poate avea consecințe grave și pune în pericol siguranța circulației. De asemenea, nerespectarea prevederilor privind nivelul de transparență a geamurilor, reprezintă deficiență majoră și atrage după sine respingerea vehiculului la ITP sau reținerea certificatului de înmatriculare în cazul unui control în trafic.”, au transmis, recent, reprezentanții RAR.

 

 

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.
Powered by VA Labs