
În plenul Senatului s-a decis recent ca în școlile din România să fie introdusă o nouă meterie numită „Istoria Evreilor. Holocaustul”. Elevii care vor fi obligați să învețe această nouă meterie sunt cei de la liceu și școlile profesionale. Proiectul a fost iniţiat de deputatul Silviu Vexler, care a declarat că trecutul trebuie să fie un fundament pentru viitor, iar „educaţia este absolut necesară pentru construirea unei societăți democratice”, proiect votat în Senat cu 107 voturi „pentru”, 13 „contra” şi o abţinere.
„Prin același proiect, mai departe de componenta strict tehnică-educațională, se onorează memoria celui care a fost Constantin Caragea, un diplomat român care în perioada Holocaustului a reușit să salveze peste 30.000 de evrei, fiind recunoscut ca atare.”, a precizat recent SilviuVexler.
Materialele didactice vor fi realizate de Ministerul Educaţiei Naţionale, în colaborare cu institutul Elie Wiesel.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
