S-a decis! Sprijin financiar pentru românii de la sate! Parlamentul European a anunțat!
Parlamentul European a aprobat recent măsuri care vizează sprijinirea fermierilor din mediul rural, inclusiv majorarea plafonului de finanțare pentru micii agricultori de la 50.000 la 75.000 de euro și dublarea plății anuale forfetare.
CITEȘTE ȘI: Doliu imens la Spitalul de Pediatrie Pitești! Violeta a plecat la îngeri la numai 50 ani!
Deciziile au fost susținute de eurodeputatul Dan Motreanu, responsabil PPE pentru acest dosar, care a explicat că scopul principal este facilitarea accesului la fonduri, reducerea birocrației și întărirea competitivității fermelor din România.
Fermierii vor beneficia anual de o plată forfetară de 5.000 de euro, față de 1.250 de euro cât era anterior. Dan Motreanu a transmis pe Facebook că aceste modificări au fost aprobate de Parlamentul European, subliniind că agricultorii vor avea parte de proceduri simplificate și sprijin financiar suplimentar pentru dezvoltarea exploatațiilor agricole.
El a precizat că plata forfetară anuală pentru micii fermieri va ajunge la 5.000 de euro, reprezentând o creștere semnificativă față de propunerea inițială a Comisiei Europene. Totodată, sprijinul financiar maxim pentru micii fermieri se va ridica la 75.000 de euro pentru a crește competitivitatea acestora.
Conform declarațiilor lui Dan Motreanu, va exista un singur control anual la fața locului pentru fiecare fermă, ceea ce va simplifica semnificativ procedurile administrative.
Unitățile agricole certificate ecologic sau aflate în proces de certificare, precum și cele din siturile Natura 2000, vor fi considerate automat conforme cu majoritatea standardelor GAEC. Această flexibilitate suplimentară are scopul de a ușura respectarea cerințelor pentru fermieri.
De asemenea, numărul fermierilor eligibili pentru sprijin financiar național la schemele de asigurare sau fondurile mutuale va crește, deoarece pragul de pierdere medie anuală a fost redus de la 20% la 15%.
Dan Motreanu a adăugat că fermierii vor putea beneficia de un nou tip de plăți de criză din Pilonul II în cazul unor dezastre naturale, condiții climatice nefavorabile, epidemii de boli la animale sau alte evenimente catastrofale.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp