ULTIMĂ
ORĂ

S-a terminat cu „salariul confidențial”! Legea care îi obligă pe toți patronii din România să spună câți bani dau! Vei afla și ce salariu are colegul tău!

Piața muncii din România se pregătește pentru o transformare majoră odată cu implementarea Directivei (UE) 2023/970, care introduce reguli stricte privind transparența salarială. Până la data de 7 iunie 2026, toate statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte măsuri care să permită angajaților să cunoască nivelurile de remunerare ale colegilor și să oblige firmele să ofere informații clare despre salarii încă din faza de recrutare.

Conform noilor reglementări, angajatorii vor fi obligați să comunice intervalul salarial aferent unui post înainte de prima rundă de interviuri. De asemenea, companiilor le va fi interzis să mai solicite candidaților detalii despre istoricul lor salarial, o schimbare care modifică fundamental modul în care se desfășoară selecția personalului în spațiul comunitar.

În acest context de schimbare legislativă, platforma Hipo.ro a lansat secțiunea „Salarii și Beneficii”, un instrument care centralizează în timp real datele introduse de angajatori în anunțurile de recrutare. Această resursă oferă o imagine fidelă a ofertelor actuale și ajută companiile să își calibreze pachetele de compensații în raport cu concurența, facilitând totodată construirea unei relații de încredere cu potențialii angajați.

Analiza datelor furnizate de platformă evidențiază diferențe specifice între diversele domenii de activitate:

  • În sectorul Contabilitate – Finanțe, „Programul de lucru flexibil” este prezent în 54% dintre oferte, fiind o adaptare necesară la calendarul fiscal riguros.
  • În zona de Customer Support – Client Service, trainingurile și bonusurile de performanță sunt prioritare, reflectând ritmul rapid de schimbare din industria de outsourcing și presiunea crescută a clienților din ultimele 12 luni.

În prezent, pe o platformă de recrutare cu peste 20.000 de locuri de muncă disponibile, aproximativ 9.000 de anunțuri au deja salariul afișat. Aceste date sunt vizibile preponderent pentru posturi precum casieri, șoferi sau curieri. În schimb, pentru rolurile de specialiști, veniturile rămân de cele mai multe ori confidențiale, negocierile desfășurându-se individual.

Anca Călugăru, specialist resurse umane al unei platforme de recrutare, subliniază importanța acestei transparențe: „Pentru candidați salariul este principalul aspect la care se uită atunci când vor să se angajeaze și se asigură nu pierd niște paşi în procesul recrutării.”

Directiva europeană urmărește și reducerea disparităților de gen, în condițiile în care femeile din Uniunea Europeană câștigă, în medie, cu 12% mai puțin decât bărbații. Noile reguli prevăd ca angajații să aibă acces la informații privind salariul minim și maxim pentru postul ocupat, precum și la media veniturilor colegilor care prestează aceeași muncă.

Firmele care au mai mult de 250 de salariați vor avea obligația de a raporta anual diferențele de remunerare, în timp ce angajatorii mai mici vor face acest lucru la un interval de trei ani. În situația în care se constată o diferență de plată mai mare de 5% între femei și bărbați pentru activități identice, companiile vor fi constrânse să ia măsuri de remediere.

Despre utilitatea acestor măsuri, o candidată a declarat: „Măcar un minim și maxim. Și noi ca angajați să știm unde să investim pentru recrutare și la fel și angajatorii să nu piardă timp”. Totodată, Leonard Rizoiu, specialist resurse umane, consideră că noua legislație „reduce discrepanțele, iar angajaţii au mai multă incredere, este un pas important spre o piață a muncii compententă”.

La nivel european, statele implementează directiva în moduri diferite. În timp ce Belgia și Lituania obligă firmele să publice salariul direct în anunțul de angajare, țări precum Suedia, Finlanda sau Olanda prevăd comunicarea acestuia înainte de negocieri. Sancțiunile pentru nerespectarea regulilor variază semnificativ: de la 3.900 de euro în Belgia, la peste 10.000 de euro în Olanda și până la 14.000 de euro în Polonia. Amenzile maxime pot ajunge până la 4% din cifra de afaceri a companiilor vizate.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.