ULTIMĂ
ORĂ

S-a tras la sorți play-off-ul Cupei României! Meciuri tari înaintea grupelor. FC Argeș…

S-a tras la sorți play-off-ul Cupei României! Meciuri tari înaintea grupelor. FC Argeș…

S-a stabilit tabloul play-off-ului Cupei României Betano, ultima etapă înaintea fazei grupelor. Nu mai puțin de 32 de echipe intră în această fază, iar cele 16 formații care vor câștiga duelurile își vor asigura prezența în grupele competiției.

CITEȘTE ȘI: ATENȚIE piteșteni! Patru zile fără CURENT! Mii de locuințe, firme sau instituții în BEZNĂ! LISTA STRĂZILOR afectate!

Printre echipele care așteaptă deja în faza grupelor se află și FC Argeș, alături de celelalte formații care au încheiat sezonul trecut pe primele opt poziții în Superliga: Universitatea Craiova, Universitatea Cluj, CFR Cluj, Dinamo, Rapid, UTA și FCSB.

Dueluri interesante în play-off

Tragerea la sorți a produs mai multe confruntări echilibrate între formații din eșaloane diferite. Cele 16 meciuri sunt:

  • Minaur Baia Mare – ACS FC Corvinul
  • CS Afumați – FC Voluntari
  • CSM Reșița – ACS Petrolul 52
  • Steaua București – AFK Csikszereda
  • Concordia Chiajna – Oțelul Galați
  • CSM Slatina – Sepsi OSK
  • FC Bihor Oradea – Farul Constanța
  • CSC 1599 Șelimbăr – AFC Botoșani
  • CS Gloria Bistrița – Metalul Buzău
  • CSM Corona Brașov – CS Tunari
  • ACS USV Iași – Sporting Liești
  • Politehnica Timișoara – AFC ASA Tg. Mureș
  • SC Popești Leordeni – ACS FC Bacău
  • SCM Rm. Vâlcea – Chindia Târgoviște
  • ACS Minerul Lupeni – Unirea 04 Slobozia
  • ACS C.I.L. Blaj – Progresul 1944 Spartac

Cum s-a făcut tragerea la sorți

În prima urnă s-au aflat cele opt echipe din Superliga care participă în această fază a competiției, iar în urna a doua au fost introduse celelalte 24 de formații, provenite din eșaloanele inferioare.

Regulamentul a stabilit ca cele opt echipe din prima urnă să întâlnească opt formații din urna a doua. Celelalte 16 echipe din urna a doua au fost împerecheate între ele.

Când se joacă meciurile

Partidele din play-off sunt programate, în principiu, pentru 19 august 2026. Excepție fac meciurile televizate, pentru care programul poate fi modificat.

„Exceptând partidele televizate, jocurile din play-off-ul Cupei României Betano se vor disputa în data de 19 august. Programul complet va fi anunțat ulterior”, a transmis Federația Română de Fotbal.

Miza este uriașă: 16 echipe vor merge mai departe în grupele Cupei României, unde se vor întâlni cu cele opt formații din Superliga calificate direct. Pentru echipele din ligile inferioare, play-off-ul reprezintă șansa de a ajunge pe scena principală a competiției și de a întâlni adversari de top din fotbalul românesc.

FC Argeș nu mai are emoții pentru această fază, formația piteșteană fiind deja calificată în grupele Cupei României datorită clasării din sezonul precedent.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.