S-a umflat „tărâța” într-un fost consilier local!
Un fost consilier local liberal a început o campanie de denigrare a conducerii PNL Argeș. După ce I s-a promis o funcție de conducere în PNL Pitești, dar conjunctura nu i-a fost favorabilă, Tiberiu Avrămescu a început să critice în termini duri pe Adrian Miuțescu și BPJ al PNL Argeș.
Liberalul, cunoscut în patru ani pentru un singur proiect, care a fost de-a dreptul hilar, s-a raliat fostei conduceri a organizației piteștene și… își cere excluderea din partid. De mai bine de trei luni, acesta susține că membrii conducerii PNL Argeș încalcă statutul… Și asta, în condițiile în care se vede de la o poștă că nu îl cunoaște.
„Văd că pentru unii dintre actualii lideri ai PNL Arges, Statutul PNL a devenit facultativ. Excluderea din partid a președintelui TNL Arges, George Hristescu, era singura posibilitate de a-l schimba din funcție. Aceasta este miza lui Miutescu și a găștii sale! Eu le dau un sfat: nu vă puneți cu tinerii din PNL Arges și PNL Pitești! Sunt uniți și sunt o forță! Și va mai dau un sfat, draga Adrian, Gelu, Florentin etc! Plecați acasă! Acum! După alegerile europarlamentare o sa o faceți cu coada între picioare, pentru că sub conducerea voastră, PNL Arges va fi pe locul 5 in judet! Cu un scor de o cifră!” a postat Avrămescu.
Comentariile sunt închise trackbacks dar pingback-urile sunt posibile.