
Un bărbat în vârstă de 32 de ani din județul Covasna a fost trimis în arest preventiv după ce și-a bătut cu bestialitate partenera. Incidentul, petrecut la domiciliul conjugal, a fost declanșat de un amestec de gelozie și consum de alcool.
Magistrații de la Judecătoria Târgu Secuiesc au emis un mandat de arestare pentru 30 de zile pe numele agresorului, după ce medicii au comunicat că victima va avea nevoie de 25 de zile de asistență medicală de specialitate pentru a-și reveni.
Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc au oferit detalii despre dinamica agresiunii care a avut loc în dimineața zilei de 21 ianuarie 2026. Conform anchetatorilor, violențele au început în jurul orei 04:00, pe fondul unui conflict spontan.
„Inculpatul M.L, în vârstă de 32 de ani, la data de de 21.01.2026, în jurul orei 04:00, în timp în timp ce se afla la domiciliul conjugal împreună cu concubina sa, pe fondul unui conflict spontan generat de gelozie şi consumul de băuturi alcoolice, a lovit-o pe aceasta cu pumnii şi picioarele în zona capului, a feţei, a spatelui şi a tras-o de păr, loviturile fiind repetate şi având o intensitate ridicată”, au declarat reprezentanții Parchetului.
Victima a reușit să scape de furia bărbatului profitând de un moment în care acesta nu a fost atent. Femeia a părăsit locuința și a căutat salvare la vecini, care au sunat imediat la numărul de urgență pentru a solicita intervenția poliției.
În urma agresiunii, femeia a fost transportată la unitatea medicală, unde specialiștii au evaluat gravitatea rănilor suferite la nivelul capului și al corpului, stabilind necesitatea unei perioade lungi de îngrijiri.
În ceea ce îl privește pe suspect, acesta a fost inițial reținut pentru o perioadă de 24 de ore sub acuzația de violență în familie. Ulterior, instanța a acceptat propunerea procurorilor și a dispus măsura arestului preventiv, agresorul fiind acum în custodia autorităților.
Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp
