ULTIMĂ
ORĂ

Scene incredibile la o școală! Ce i-a făcut un profesor în sutană unui elev. Totul a fost filmat

Un cadru didactic care predă Religia la Liceul cu Program Sportiv din Brașov este cercetat disciplinar și a intrat în atenția poliției, după ce a fost filmat în timp ce scoate cu forța din bancă un elev din clasa a VI-a și încearcă să îl evacueze din clasă.

În imaginile înregistrate de un coleg de clasă, dascălul, îmbrăcat în straie preoțești, poate fi văzut lângă pupitrul elevului. Acesta îl apucă pe copil și încearcă să-l ridice cu forța, în timp ce băiatul se ține de bancă pentru a se opune. Cadrul didactic continuă să îl tragă de haine către ușa sălii, în văzul celorlalți colegi.

Deși primele informații indicau că incidentul ar fi avut loc în timpul orei de Religie, reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean (IȘJ) Brașov au precizat că profesorul suplinea un coleg la o oră de Istorie. Purtătorul de cuvânt al instituției, Valentin Bucur, a explicat circumstanțele în care a debutat conflictul:

„Logica era să-l scoată din clasă. A vrut să-l ducă la direcțiune. I-a spus că «te rog frumos să mă însoțești la direcțiune». El a refuzat și atunci automat a început să tragă de el, să-l împingă, să-l ducă în afara clasei, să-l împingă efectiv la direcțiune”, a declarat Valentin Bucur pentru Edupedu.ro.

Oficialul IȘJ a menționat că profesorul este titular, profesează de aproximativ 8-9 ani în învățământ și a ajuns la unitatea sportivă la începutul acestui an școlar, în urma unui pretransfer. Conducerea școlii a raportat rapid evenimentul inspectoratului, iar vestimentația cadrului didactic a fost considerată un element nefavorabil:

„Pe noi ne-a anunțat imediat direcțiunea școlii despre incident. Ne-am interesat imediat și despre profesor, calitatea lui acolo, mai ales că era în haină bisericească. Mi s-a părut o circumstanță agravantă pentru gestul lui”, a adăugat Valentin Bucur.

Reprezentantul inspectoratului a afirmat că, cel mai probabil, profesorul va fi sancționat cu avertisment, ținând cont că se află la prima abatere de acest fel și că familia copilului nu intenționează să formuleze o plângere penală.

„Va fi sancționat, fiind la prima abatere, cel mai probabil cu un avertisment, atâta timp cât părintele, mama în speță, a spus că e necăjită că s-a ajuns la un astfel de comportament, dar că nu depune o altă plângere și că înțelege pentru că știe că copilul este mai zvăpăiat, chiar acesta a fost cuvântul mămicii.”

„Nu se va trece dincolo de această, să zicem, supărare, dar da, va intra în comisia de disciplină categoric. Va primi acest avertisment ca o primă măsură disciplinară”, a completat Valentin Bucur.

În comunicarea oficială, Inspectoratul Școlar Județean Brașov a transmis că dezaprobă categoric folosirea violenței în școli, indiferent de atitudinea elevului:

„Inspectoratul Școlar Județean Brașov condamnă ferm orice formă de violență asupra elevilor, indiferent de comportamentul unui copil. Recurgerea la forța fizică nu poate reprezenta o metodă de disciplinare în școală. Adultul este cel care trebuie să păstreze controlul, nu să și-l piardă. În acest caz au fost declanșate procedurile pentru stabilirea exactă a împrejurărilor și responsabilităților. Poziția noastră este fără echivoc. Școala trebuie să fie un spațiu sigur, bazat pe respect, echilibru și responsabilitate”, a transmis purtătorul de cuvânt al inspectoratului.

Conducerea unității de învățământ a demarat la rândul ei procedurile interne. Directoarea Liceului cu Program Sportiv Brașov, Daciana Drăcea, a declarat pentru Știrile ProTV: „E un incident pe care îl regretăm. Vom deschide, noi ca școală, o anchetă disciplinară, vom întruni comisia. Poliția știe despre incident”.

Polițiștii brașoveni s-au sesizat din oficiu după distribuirea înregistrării în spațiul public și derulează verificări pentru stabilirea situației de fapt. Cadrul didactic a refuzat să ofere un punct de vedere, în timp ce mama copilului a precizat pentru postul menționat că nu consideră adecvat comportamentul profesorului, fără a depune însă o sesizare oficială până în acest moment.

Urmărește știrile Obiectiv de Argeș și pe pagina de Facebook, pe grupul Ziar Obiectiv – Știrile Argeșului, pe Google News, pe Tik Tok sau direct pe canalul de WhatsApp

Ziarul-Obiectiv
Abonează-te la știri
Introdu adresa ta de email și primește săptămânal un email cu cele mai importante știri!
© 2024 Ziar Obiectiv.